ULTIMA DATĂ...

 

ULTIMA DATĂ...

Nimeni nu ne spune când va fi ultima dată.

Nu se aude clopoțelul, nici un avertisment vocal să spună:

„Acesta este ultimul zâmbet pe care îl vei vedea vreodată de la el”.

Se întâmplă pur și simplu... și cineva continuă să meargă crezând că viața este veșnică, când, în realitate, viața este un oftat deghizat în rutină.

Astăzi ai putea să bei ultima cafea cu mama ta, ultima ta îmbrățișare fără grabă din partea copilului tău, ultimul tău râs cu acel prieten care este mereu acolo... până când nu mai sunt acolo.

Și nu știi asta.

Și nu te gândești la asta.

Și nu apreciezi.

Obiceiul ne anesteziază.

Și fără să ne dăm seama, începem să tăiem momentele care nu se vor mai întoarce niciodată, de parcă am avea părți de suflet sau timp în sertar.

Astăzi folosești anumite cuvinte pentru ultima oară, mergi pe anumite străzi pentru ultima oară, te uiți la anumiți ochi pentru ultima oară.

Dar continui să amâni sărutări, amâni îmbrățișări, salvezi „Te iubesc” pentru un moment mai special care s-ar putea să nu vină niciodată.

Am fost învățați să adunăm lucruri, dar nu momente.

Să lucrăm pentru viitor, dar să nu ne oprim în prezent.

Pentru a planifica călătoria, dar nu pentru a savura călătoria.

Și nimeni nu crede că cotidianul este, în realitate, sacru.

Viața nu dă avertisment.

Doar rupe pagini.

Și tu decizi dacă le umpli cu prezență sau cu scuze.

Așa că traiește...

De parcă fiecare pas ar fi ultimul dans, de parcă fiecare cuvânt ar fi un testament, de parcă fiecare privire ar fi un adio și fiecare clipă, un dar pe care altcineva nu l-a avut.

Nu mai aștepta ca absența să-ți amintească că fiecare moment care trece este ultima dată când ceva durează...

Nu mai pierde din ultimele tale șanse de a-i iubi pe cei care sunt aici și de a-i face să simtă dragostea.

Ești în viață...

Nu irosi miracolul.

Cu iubire și lumină......

Vasile Cotlet