Când teama de conflict ne sabotează relațiile.

 

Când teama de conflict ne sabotează relațiile.

Frica de conflict este o emoție furtunoasă, adânc înrădăcinată în istoria noastră personală și colectivă.
Se manifestă adesea în moduri subtile: un zâmbet forțat atunci când cineva vrea să spună nu, o evitare inteligentă când se abordează un subiect sensibil sau chiar o tăcere prelungită în care un cuvânt te-ar fi putut calma.

Această teamă ne împinge să evităm cu orice preț confruntarea, în iluzia păstrării păcii.
Dar, în realitate, ceea ce evităm este adevărul relației.
Fie că este vorba de un cuplu, o relație de familie, o prietenie sau un cadru profesional, conflictul face parte din viață.
Dezvăluie probleme, nevoi și limite.

Cu toate acestea, am învățat adesea că argumentarea este greșită.
Acel dezacord este sinonim cu ruptură, respingere, eșec.
Deci ne retragem, minimizăm, acumulăm.
Și încetul cu încetul, legăturile se slăbesc într-un fals calm, un confort călduț care maschează autenticitatea.

Frica de conflict este, de asemenea, teama de a pierde dragostea, aprobarea sau locul pe care credem că trebuie să-l protejăm.
Cu toate acestea, a îndrăzni să nu fii de acord înseamnă a onora relația.
Este a crede că este suficient de puternică pentru a trece peste disconfort.

Ne dăm șansa de a clarifica, de a readapta, de a crește împreună.
A învăța să întâmpinați conflictul ca un mesager – nu o amenințare – necesită curaj, ascultare și comunicare conștientă. Dar este o cale esențială dacă ne dorim relații profunde, hrănitoare și adevărate.
Căci pacea adevărată nu se naște din evitare, ci din trecerea sinceră a diferențelor noastre.

Toată viața mi-a fost frică de conflicte.
În sistemul meu interior, dezacordul însemna pericol, respingere, ruptură.
Multă vreme am asociat conflictul cu ceva negativ, ceva rău.
Așa că am evitat-o, netezit marginile, păstrat pentru mine ceea ce ar fi meritat să spun.
Am preferat să-mi placă mai degrabă decât să-mi afirm limitele, de teamă să nu pierd dragostea sau să nu creez distanță.

Dar evitând conflictul, de multe ori m-am trădat.
Abia în ultimii ani am înțeles că conflictul nu este inamicul păcii, ci o trecere către o pace mai adevărată.
Este o invitație de a clarifica, de a se poziționa, de a scoate în evidență autenticitatea.

Astăzi, învăț — pas cu pas — să salut dezacordul, să rămân prezent chiar și în situații de disconfort și să văd conflictul ca o oportunitate de creștere, mai degrabă decât o amenințare. Este un proces de învățare solicitant, dar eliberator.
Pentru a depăși această frică de conflict, a trebuit mai întâi să învăț să mă observ sincer.

Recunosc când tac din frică mai degrabă decât din înțelepciune.
Simt cum tensiunile cresc în corpul meu când se apropie un dezacord.
Această muncă de observație mi-a permis să-mi evidențiez reflexele de evitare.
Atunci mi-am dat seama că am nevoie de curaj, dar nu de curajul de a striga mai tare sau de a-mi impune punctul de vedere — mai degrabă curajul de a fi adevărat, chiar dacă tremuram.

Curajul de a rămâne deschis, de a-i asculta pe ceilalți fără să mă apăr automat.
De asemenea, a trebuit să dezvolt răbdarea, smerenia și, mai presus de toate, bunătatea față de mine însumi.
Pentru că fiecare pas către o comunicare mai autentică este o experiență de învățare.
Uneori reușesc, alteori revin în vechile mele modele.

Dar mă judec din ce în ce mai puțin.
Sărbătoresc fiecare moment în care îndrăznesc să spun ceea ce simt, să stabilesc o limită sau să salut un adevăr dificil.
Este o cale lentă, dar profund transformatoare.
Ajungem acolo cu timp și conștiință de sine și o bună doză de bunătate.

Mulțumesc tuturor legăturilor mele trecute și prezente pentru această pepită de aur.
Cu iubire și lumină.....
Vasile Cotlet