Nu a putut opri urgiile, nici să schimbe cursul destinului.

  

Nu a putut opri urgiile, nici să schimbe cursul destinului.

Mâinile care cândva legănau viața, nu puteau evita lovitura ciocanului și nici opri nedreptatea unei lumi care nu înțelegea adevărul.
Dar ea era acolo, stând în durerea ei, însoțind tăcerea Fiului său cu ecoul sfâșiat al sufletului său frânt.

Pentru că dragostea adevărată nu fuge de suferință, nu închide ochii la cruce.
Dragostea adevărată rămâne.
Rămâne chiar și atunci când totul se destramă.
Îmbrățișează durerea, ține-o, transformă-o într-o ofrandă.

Ea nu a țipat, dar prezența ei a strigat iubire.
Nu a căzut, dar fiecare lacrimă a ei a fost un salt de credință.
Și deși nu și-a putut salva Fiul de la jertfă, l-a însoțit cu demnitatea sacră a celui ce iubește necondiționat.

Pentru că dragostea de mamă, atunci când este adevărată, nu necesită nicio explicație sau consolare.
Pur şi simplu se predă.
Până la capăt.
Până la ultima suflare.

Dragostea unei mame depășește eternitatea.
Binecuvântată ești tu între toate femeile....!!!
Și binecuvăntat este rodul pântecului tău !!!
Mulţumesc... Mulţumesc... Multumesc...!!!

Cu iubire și lumină.....
Vasile Cotlet