Evităm să vorbim despre el ca și cum ar fi întruchiparea rușinii și totuși...

 

 

Evităm să vorbim despre el ca și cum ar fi întruchiparea rușinii și totuși...

Disconfortul, partea întunecată a sufletului, țese un văl în jurul corpului ca o umbră posesivă.
O face pe om să se învârtească în cicluri infernale în care gândurile și emoțiile sunt agitate în toate direcțiile.

Rădăcinile nefericirii se află în trecut, cultivând răni invizibile.
Zilele devin încercări care trebuie depășite și așa începe modul de supraviețuire. 
Disconfortul este înșelător și se strecoară în tăcere, ca o ceață groasă care ascunde claritatea.
Învăluie inima cu o tristețe inexplicabilă, făcând din fiecare clipă o povară de purtat.

De ce postez un subiect atât de întunecat?
Pentru că, cu toate acestea, starea de rău poate fi terenul fertil în care se naște reziliența, declanșatorul către cea mai bună versiune a propriei persoane.
Este văzută ca o stare de slăbiciune dar o văd mai degrabă ca pe o invitație de a lua taurul de coarne, de a arăta vieții ce avem în stomac.

Este ca o geamandură, poate fi pe fundul mării dar va ajunge mereu să se ridice.
La fel cum ziua, începe mereu prin a răsări soarele.
Vârtejul nefericirii ne invită să ne scufundăm în întorsăturile fricilor noastre pentru a găsi autocunoașterea, pentru a ne înfrunta demonii cu curaj și a deveni suverani.

Odată parcursă această cale, lumina libertății risipește întunericul și îndrumă către renaștere.
Sentimentul de neliniște rezonează în tine?
E timpul să te întâlnești cu el și să-l eliberezi, nu crezi?

Cu lumină și iubire......
Vasile Cotlet