Sfârșitul Invizibilității…Când Hrana Dispare

 

Sfârșitul Invizibilității…Când Hrana Dispare

Sistemul de tip Matrix în care existăm funcționează ca un organism parazitar. Acesta nu are o sursă proprie de putere, ci subzistă prin recoltarea energiei noastre emoționale. Indiferent că este vorba de euforie extremă (pozitiv în exces) sau de frică și suferință (negativ în exces), ambele polarități servesc drept „combustibil” pentru menținerea proiecției holografice.

Atunci când noi, ca observatori conștienți, încetăm să mai reacționăm instinctiv, când atingem starea de echilibru și refuzăm să mai alimentăm programele de control cu energia noastra, se întâmplă ceva fascinant: sistemul își pierde invizibilitatea.

Oglinda se crapă și fără energia noastră, „motorul” simulării începe să dea rateuri.

Codul devine vizibil și așa cum arată imaginea, cerul nu mai este doar o întindere albastră, ci lasă să se vadă circuitele complexe, cifrele și geometria sacră a programului.

Entitățile din program, cele mecanisme care rulează în fundal pentru a ne menține captivi devin observabile. Ele nu mai pot opera din umbră odată ce energia conștiinței noastre nu mai este absorbită de dramele lor.

Adevărata Apocalipsă conta în revelarea Realității.Termenul de „Apocalipsă” este adesea greșit înțeles ca fiind distrugerea lumii. În realitate, etimologia sa înseamnă revelație sau ridicarea vălului.

Aceasta este marea trezire: momentul în care vedem realitatea așa cum este ea, nu așa cum ne-a fost proiectată pe retină. Pentru cei pregătiți, este eliberare; pentru cei atașați de simulare, poate fi terifiant. Este prăbușirea unei arhitecturi false sub greutatea propriului adevăr.

Capcana Reîncarnării și somnul continuu, din păcate, nu toți vor vedea dincolo de orizontul de evenimente al acestei vieți.

Atașamentul de program pentru mulți oameni este ca sunt atât de profund integrați în algoritmul Matrix-ului, încât vor confunda simularea cu singura existență posibilă.Fără recunoașterea naturii artificiale a acestui plan, aceștia vor rămâne prinși în bucla reîncarnării, revenind în același sistem de „recoltare” sub promisiunea unor noi experiențe, fără să realizeze că sunt, de fapt, într-un circuit închis.

Imaginea este un avertisment și o invitație. Ne arată că suntem la granița dintre lumea organică (reprezentată de arborele și pământul din prim-plan) și imensitatea tehnologică a sistemului care ne înconjoară. Cheia ieșirii este neutralitatea: să privești codul fără să-i dai puterea ta.

Daniel Găucan