Roluri și măști. Despre viața trăită în inconștiență sau cu luciditate
1. Învățarea rolurilor începe din copilărie
Fiecare dintre noi începe, de
foarte timpuriu, să joace roluri. Copilul învață rapid ce se așteaptă de la el
și își construiește comportamentul în funcție de reacțiile celor din jur. Apare
astfel rolul de copil ascultător sau neascultător, cuminte sau rebel, rol jucat
în fața părinților. Nu este vorba despre esența copilului, ci despre rolul
pe care îl joacă în relație cu autoritatea parentală. Acest mecanism devine
baza tuturor rolurilor viitoare.
2. Rolurile instituționalizate: școala, societatea, statul
Ulterior, copilul intră în rolul
de elev, apoi în cel de adolescent și, mai târziu, de adult. Fiecare etapă vine
cu așteptări clare, norme și comportamente validate sau sancționate de
instituții. În raport cu statul, devenim cetățeni; în raport cu biserica,
enoriași; în raport cu autoritățile, subiecți ai legii. Aceste roluri sunt atât
de bine fixate social, încât rareori sunt puse sub semnul întrebării.
3. Rolurile profesionale și ale funcției
Odată cu alegerea unei meserii,
intrăm într-o nouă rețea de roluri: profesor, inginer, avocat, medic. La
acestea se adaugă rolurile derivate din funcție: manager, director, secretar,
procuror, polițist. Nu este vorba doar despre atribuții profesionale, ci despre
identități de rol care modelează limbajul, atitudinea, postura și
relațiile cu ceilalți. Funcția ajunge adesea să fie confundată cu persoana.
4. Familia – spațiul schimbărilor continue de rol
În viața de familie, rolurile
sunt și mai fluide și se schimbă frecvent. Între soți, rolurile de bărbat și
femeie, soț și soție pot aluneca, uneori inconștient, în roluri de tată și
fiică sau mamă și fiu. Aceste schimbări se produc spontan, fără a fi conștientizate,
și pot genera confuzii relaționale profunde. Familia devine astfel unul dintre
spațiile cele mai sensibile în ceea ce privește jocul rolurilor.
5. Masca vizibilă: vocea, limbajul, comportamentul
Un indiciu clar al rolurilor
jucate este modificarea vocii și a limbajului în funcție de interlocutor. Unii
oameni își schimbă tonul, vorbesc „din vârful buzelor”, alții adoptă un limbaj
mai elevat sau mai sofisticat pentru a părea diferit de ceea ce sunt. Aceste
transformări nu sunt patologice în sine; ele arată cât de rapid intrăm într-un
rol și cât de adânc este interiorizat mecanismul măștii.
6. Problema nu este rolul, ci inconștiența
Problema nu se pune în faptul că
jucăm roluri. Rolurile sunt inevitabile și necesare vieții sociale. Problema
apare atunci când le jucăm inconștient, când nu realizăm când intrăm
într-un rol și când ieșim din el, când ajungem să ne confundăm cu masca. Atâta
timp cât există conștiință asupra rolului jucat, totul rămâne în limitele
normalului. Conștiința este cea care face diferența dintre adaptare și
pierderea de sine.
Drd. Cristina
Rusu-Marian
23.01.2026

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu