RANA DE UMILIRE Masca masochistului

 

RANA DE UMILIRE

Masca masochistului

Atunci când rușinea devine o formă de supraviețuire

---

1. Introducere – de ce vorbim despre această mască

Masca masochistului nu este una evidentă. Nu este zgomotoasă, nu cere atenție, nu domină.
Este o mască tăcută, grea, purtată adesea cu un soi de demnitate dureroasă.

Este masca celor care au învățat devreme că:

• nevoile lor deranjează,
• bucuria trebuie controlată,
• plăcerea se plătește,
• iar rușinea este un preț „normal” pentru a fi acceptat.

Această mască nu apare din slăbiciune, ci dintr-o adaptare profund umană la umilire.

---

2. Rana de umilire – nucleul invizibil

Rana de umilire apare, de regulă, în copilărie, atunci când copilul:

• este rușinat public sau privat,
• este criticat pentru corpul său, nevoile sale, expresiile sale,
• este făcut responsabil pentru emoțiile adulților,
• sau este „corectat” prin ironie, dispreț sau control.

Emoția centrală

➡️ Rușinea, dublată de vinovăție.

Mesajul interiorizat

„Ceva este greșit cu mine.”
„Nu am voie să fiu așa cum sunt.”
„Dacă îndur, voi fi iubit.”

Această rană nu distruge valoarea de sine direct, ci o îngroapă sub straturi de auto-control și sacrificiu.

---

3. Masca masochistului – mecanismul de protecție

Masca masochistului se construiește ca un scut împotriva rușinii.

Persoana învață că:

• este mai sigur să îndure decât să protesteze,
• este mai acceptabil să se sacrifice decât să ceară,
• este mai „bine” să se anuleze decât să fie respinsă.

Masochistul:

• își minimalizează nevoile,
• își asumă poveri care nu îi aparțin,
• tolerează situații dureroase fără a se plânge.

Masca promite:

„Dacă suport suficient, nu voi mai fi umilit.”

Dar costul este pierderea contactului cu sinele autentic.

---

4. Roluri psihologice asociate

Rol dominant: Victima (Triunghiul Karpman)

Masochistul se poziționează frecvent ca:

• cel care „duce”,
• cel care „rabdă”,
• cel care „nu se plânge”.

Are dificultăți în a ieși din rolul de victimă, pentru că suferința a devenit familiară.

Roluri secundare

• Salvator – ajută excesiv pentru a se simți valoros.
• Agresor pasiv – se autosabotează, se îmbolnăvește, se epuizează.

Furia nu este exprimată direct, ci întoarsă spre interior.

---

5. Structura corporală asociată (conform Louise / Bourbeau)

Corpul masochistului este unul dintre cele mai grăitoare „texte” ale rănii.

Caracteristici frecvente:

• corp rotunjit, moale,
• abdomen proeminent sau tensionat,
• sâni mari (la femei), ca o „protecție” emoțională,
• umeri căzuți,
• gât scurt sau tensionat,
• mișcări reținute, grele.

Corpul pare să spună:

„Port mai mult decât îmi aparține.”

Adesea există o relație dificilă cu:

• mâncarea,
• plăcerea,
• sexualitatea,
• odihna.

---

6. Comportamente și semne recognoscibile

• spune „da” când simte „nu”
• se simte vinovat când se odihnește
• își asumă responsabilitatea pentru starea altora
• tolerează umilințe subtile
• își cere scuze excesiv
• se auto-critică dur
• își neagă furia

Masochistul rar cere ajutor, dar deseori speră să fie „văzut” în suferința sa.

---

7. Ce ascunde masca – sinele autentic

Sub masca masochistului se află:

• o sensibilitate profundă,
• multă empatie,
• o capacitate mare de iubire,
• o forță interioară imensă.

Dar și:

• o furie reprimată,
• o dorință de libertate,
• o nevoie legitimă de respect.

Masca cade atunci când persoana își permite:

• să simtă fără rușine,
• să pună limite,
• să se aleagă pe sine.

---

8. Direcția de vindecare (fără violență asupra sinelui)

Vindecarea nu înseamnă „a deveni dur”, ci:

• a deveni blând cu sine,
• a recunoaște furia fără vinovăție,
• a spune „nu” fără explicații excesive,
• a onora corpul.

Afirmație posibilă:

„Merit respect. Îmi permit să fiu eu.”

Întrebare de reflecție:

„Unde îndur astăzi ceva ce nu mai este al meu?”

Drd. Cristina Rusu-Marian

16.01.2026