Defragmentarea sufletului

 

Defragmentarea sufletului

Un om merge pe drumul propriu în viață, în căutare de sens și profunzime. La un moment dat, intră într-un grup care se prezintă drept „spiritual”. Atrage prin mister, prin informații diferite, prin promisiunea unei cunoașteri aparte. Totuși, apare un disconfort greu de numit. Ceva atrage, dar ceva irită.

După întâlniri, apare o stare de destabilizare. Este nevoie de timp pentru revenire, fără a fi clar ce anume s-a produs. Pauzele mai lungi de la grup aduc, însă, o observație importantă: viața își reia cursul firesc, natural. Apare respirația interioară.

În timp, se manifestă neliniști, tensiuni, izbucniri emoționale fără cauză aparentă. Deși există disconfort, desprinderea nu se produce imediat. Intervin voci blânde, mesaje persuasive, senzația că prezența este necesară. Spațiul personal începe să fie invadat — emoțional, energetic, uneori chiar concret. Limitele devin difuze.

Trezirea apare atunci când invazia ajunge la limită: critică, izolare, tristețe trăită chiar în prezența grupului. Nu este prea târziu. Niciodată nu este.

Umbrele care au atras nu au fost doar exterioare. Ele au existat și în interior. Grupul a funcționat ca un catalizator pentru a le face vizibile. Claritatea finală aduce o cunoaștere mai profundă de sine, chiar dacă a fost precedată de fragmentare.

Diferența devine evidentă: în unele grupuri apare sentimentul de „acasă”, de adunare. În altele, apare nevoia de retragere, de refacere. Chiar dacă mintea explică, esența simte. Manipularea este percepută intuitiv, chiar și atunci când este negată rațional.

Cu cât autonomia crește, cu atât presiunile pot deveni mai intense. Se creează iluzia că dependența este un favor oferit. În realitate, dinamica este inversă.

După ruptură, reintegrarea necesită timp și spațiu. Liniștea, prezența, relațiile autentice și lucrul interior susțin refacerea. Vulnerabilitatea este recunoscută, iar din ea se naște forța. Claritatea crește, iar capacitatea de a recunoaște atacuri, invazii, manipulări și proiecții devine mai fină.

Conexiunea cu sinele se stabilizează. Nu mai este spectaculoasă, dar este reală.

Defragmentarea nu marchează un eșec al drumului spiritual, ci momentul în care drumul devine propriu.

Drd. Cristina Rusu-Marian

12,01,2026