Etica întâlnirii: responsabilitatea prezenței în relația interumană

 

Etica întâlnirii: responsabilitatea prezenței în relația interumană

Întâlnirea dintre indivizi nu poate fi redusă exclusiv la dimensiunea ei contingentă sau socială. Dincolo de coordonatele observabile ale interacțiunii, relația interumană activează un spațiu subtil al influenței reciproce, în care prezența fiecăruia produce efecte ce depășesc cadrul imediat al comunicării. În acest sens, întâlnirea poate fi înțeleasă ca un eveniment de frecvență — nu într-o accepțiune strict fizică, ci ca metaforă conceptuală ce descrie compatibilități, rezonanțe și dezechilibre la nivel psihic și emoțional.

Fiecare interacțiune presupune o intrare temporară în spațiul interior al celuilalt. Limbajul, comportamentul, atitudinea și intenția funcționează ca vectori de transfer simbolic și afectiv, capabili să activeze sau să perturbe echilibrul intern al interlocutorului. Din această perspectivă, relația umană nu este neutră: ea generează amprente psihice și emoționale care pot persista dincolo de durata concretă a întâlnirii.

Conceptul de „a trece frumos” prin viața celuilalt poate fi interpretat ca o formulare etică a responsabilității relaționale. Aceasta implică evitarea proiecțiilor neasumate, a atașamentelor coercitive și a descărcării emoționale nefiltrate asupra celuilalt. Din punct de vedere psihologic, asemenea comportamente pot fi înțelese ca mecanisme de apărare sau de compensare, însă efectul lor rămâne unul intruziv, generând confuzie, anxietate sau fragmentare la nivelul receptorului.

În acest context, se conturează ideea unei etici a prezenței, care nu se bazează pe norme explicite, ci pe conștientizarea impactului subtil al propriei existențe asupra celuilalt. A fi „prezență curată” nu presupune absența conflictului sau a vulnerabilității, ci asumarea lucidă a propriei interiorități și delimitarea clară între ceea ce aparține sinelui și ceea ce este proiectat asupra celuilalt.

Astfel, relația interumană poate fi concepută ca un spațiu de co-reglare și responsabilitate mutuală, în care fiecare participant contribuie la calitatea câmpului relațional. A trece frumos prin sufletele oamenilor devine, în această cheie, nu o formulă poetică, ci o exigență etică: aceea de a lăsa în urma întâlnirii mai multă coerență decât dezordine, mai multă claritate decât confuzie. Conștiința, individuală și colectivă, păstrează aceste urme, integrându-le în dinamica mai amplă a experienței umane.

Drd. Cristina Rusu-Marian

08.01.2026