Rușinea ca mecanism afectiv al puterii simbolice
Rezumat
Acest articol își propune să
conceptualizeze rușinea ca mecanism afectiv central al puterii simbolice.
Plecând de la teoriile psihanalitice ale afectului și de la sociologia
bourdieusiană a dominației simbolice, lucrarea argumentează că rușinea
funcționează nu doar ca reacție emoțională individuală, ci ca instrument social
de reglare și reproducere a ierarhiilor. Prin internalizarea normelor
dominante, rușinea facilitează auto-disciplinarea subiectului și naturalizarea
inegalităților, operând ca formă subtilă de violență simbolică. Articolul
propune noțiunea de rușine simbolică ca instrument analitic pentru
înțelegerea relației dintre afect, normativitate și putere.
Cuvinte-cheie: rușine · putere simbolică · violență simbolică · afect · habitus ·
normativitate
1. Introducere
Rușinea, afect profund și
complex, a fost intens studiată în psihologie și psihanaliză, dar puțin
analizată din perspectiva teoriei sociale a puterii. În literatura psihologică
clasică, rușinea este definită ca afect care vizează identitatea subiectului și
este strâns legată de percepția judecății celuilalt (Lewis, 1971; Nathanson,
1992). Deși aceste abordări oferă o înțelegere detaliată a mecanismelor psihice
și relaționale ale rușinii, ele ignoră dimensiunea socială și instituțională,
unde rușinea funcționează ca instrument de control și disciplinare.
Scopul acestui articol este de a
conceptualiza rușinea ca mecanism afectiv al puterii simbolice, pornind de la
teoria lui Pierre Bourdieu, și de a argumenta că rușinea nu este doar o emoție
personală, ci un instrument de reproducere socială, care facilitează
internalizarea normelor și legitimează inegalitățile.
2. Rușinea: delimitări teoretice
2.1 Rușinea ca afect relațional
Rușinea este considerată un afect
care afectează întreaga identitate a subiectului și nu doar acțiunile sale.
Conform lui Helen B. Lewis (1971), rușinea apare atunci când subiectul simte că
„este greșit” sau „inferior” în ochii celorlalți. Donald L. Nathanson (1992)
subliniază dimensiunea socială a rușinii, care se manifestă ca răspuns la
evaluarea morală sau socială a celorlalți.
Silvan Tomkins (1962–1991)
descrie rușinea ca afect secundar complex, derivat din afecte primare precum
frica și furia, și subliniază rolul interacțiunilor timpurii în dezvoltarea
capacității de a simți rușine. Winnicott (1960s) arată că rușinea apare atunci
când nevoile subiectului nu sunt recunoscute în mod adecvat, ceea ce creează o
vulnerabilitate fundamentală a Sineului.
2.2 Rușine versus vină
Distincția între rușine și vină
este esențială. Vină = afect legat de acțiune („am făcut ceva greșit”), în timp
ce rușine = afect legat de identitate („sunt greșit”). Această diferență
evidențiază natura socială a rușinii, care implică evaluarea subiectului de
către alții și internalizarea acestei evaluări.
3. Puterea simbolică și violența simbolică
3.1 Cadrul bourdieusian
Pierre Bourdieu definește puterea
simbolică ca „puterea de a face ca lucrurile să pară naturale, legitime și
normale” (Bourdieu, 1991). Aceasta se realizează prin:
- Habitus: dispoziții internalizate
care modelează percepțiile și acțiunile subiectului.
- Câmp: spațiu social structurat
de ierarhii și reguli.
- Capital simbolic: prestigiu, autoritate și
recunoaștere care conferă legitimitate.
3.2 Violența simbolică
Violenta simbolică este
exercitată fără forță fizică, ci prin impunerea normelor și sensurilor
dominante. Ea funcționează mai eficient atunci când subiectul interiorizează
normele și se autocenzurează. În acest context, afectele, precum rușinea, devin
instrumente prin care puterea simbolică se realizează și se reproduce.
4. Rușinea ca mecanism al puterii simbolice
4.1 Producerea rușinii prin normativitate
Normele culturale și sociale
definesc ce este „valoros” și ce este „rușinos”. Subiectele care nu se aliniază
acestor norme experimentează rușine. Goffman (1963) a arătat că stigmatizarea
generează rușine și marginalizare, iar acest proces este strâns legat de
structurile de putere.
4.2 Interiorizare și autoreglare
Rușinea nu depinde întotdeauna de
sancțiunea explicită; anticiparea judecății celorlalți este suficientă pentru a
disciplina subiectul. Astfel, rușinea devine un instrument de autodisciplinare,
contribuind la perpetuarea ierarhiilor sociale.
5. Capital simbolic și distribuția rușinii
Distribuția rușinii urmează
liniile puterii simbolice. Subiectele cu puțin capital simbolic sunt mai
vulnerabile la rușine, iar cei cu capital simbolic mai mare pot exercita
rușinarea asupra altora. Această asimetrie subliniază rolul rușinii în
menținerea ierarhiilor sociale și legitimează controlul simbolic exercitat de
elite.
6. Propunere conceptuală: rușinea simbolică
Propunem noțiunea de rușine
simbolică pentru a desemna afectul produs de nealinierea subiectului la
normele legitime ale unui câmp social, afect care contribuie la reproducerea
dominației prin interiorizare și auto-disciplinare. Această conceptualizare
permite integrarea afectelor în teoria puterii și oferă un cadru pentru analiza
critică a instituțiilor și relațiilor sociale.
7. Concluzii
Rușinea funcționează ca
tehnologie simbolică de guvernare. Ea nu este doar o emoție personală, ci un
instrument social subtil, care facilitează auto-disciplinarea subiectului și
naturalizarea inegalităților. Integrarea afectelor în analiza puterii simbolice
oferă perspective noi asupra modului în care normele și ierarhiile sociale se
reproduc și se legitimează.
Această abordare
interdisciplinară combină psihanaliza afectului (Lewis, Nathanson, Tomkins,
Winnicott), sociologia puterii (Bourdieu, Goffman) și teoriile critice
contemporane (Butler, Žižek), oferind un cadru conceptual robust pentru studiul
rușinii ca efect social și mecanism de control.
Bibliografie selectivă
- Bourdieu, P. (1972). Outline of a Theory of Practice.
Cambridge University Press.
- Bourdieu, P. (1979). Distinction: A Social Critique of
the Judgement of Taste. Harvard University Press.
- Bourdieu, P. (1991). Language and Symbolic Power.
Harvard University Press.
- Goffman, E. (1963). Stigma: Notes on the Management of
Spoiled Identity. Prentice Hall.
- Lewis, H. B. (1971). Shame and Guilt in Neurosis.
International Universities Press.
- Nathanson, D. L. (1992). Shame and Pride: Affect, Sex,
and the Birth of the Self. Norton.
- Tomkins, S. S. (1962–1991). Affect, Imagery,
Consciousness. Springer.
- Winnicott, D. W. (1960s). The Maturational Processes
and the Facilitating Environment. International Universities Press.
- Butler, J. (1990). Gender Trouble: Feminism and the
Subversion of Identity. Routledge.
- Žižek, S. (2008). In Defense of Lost Causes.
Drd. Cristina Rusu-Marian
07.01.2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu