Ești tu păpușarul sau păpușa?
Despre creator, creatură și iluzia libertății
Dacă, măcar pentru câteva minute,
oamenii ar putea participa la întâlnirile celor care iau marile decizii ale
lumii, nu ar fi revoltați.
Ar fi șocați.
Nu pentru că ar descoperi planuri
malefice în sens hollywoodian, ci pentru că ar vedea limpede diferența
dintre ceea ce li se spune că există și ceea ce este tratat, acolo, ca absolut
real.
Tot ceea ce, în spațiul public,
este ridiculizat drept „misticism”, „fantezie”, „aberație”, „bazaconie” –
spiritul, simbolul, invizibilul, forța sensului – constituie, în mod paradoxal,
miezul dur al realității celor aflați la vârful piramidei decizionale.
Lumea modernă a fost educată să
creadă că trăiește într-un univers strict material, cuantificabil,
demonstrabil. Că doar ceea ce poate fi măsurat există. Că spiritul este o
relicvă infantilă, iar sacrul o invenție a fricii.
Și totuși, tocmai această dogmă a
materialismului este instrumentul prin care sunt ținuți oamenii în forme
invizibile de control.
Nu pentru că cei care conduc ar
fi adepții ei.
Ci pentru că au înțeles ce face ea.
Bulele perfecte
Oamenii nu sunt ținuți în
lanțuri.
Sunt ținuți în bule.
Bule sociale, ideologice,
identitare, emoționale – construite cu o precizie aproape artistică. În
interiorul lor, fiecare se simte liber, informat, treaz. În realitate, bula
este deja o realitate preselectată, un decor bine luminat, dincolo de
care privirea nu mai caută.
Păpușa nu vede firele.
Păpușa nici nu crede că există fire.
Iar păpușarul nu are nevoie să se
arate. El acționează din afara scenei, dintr-un plan unde sensul, simbolul,
emoția și frica sunt înțelese ca forțe reale, modelabile.
Adevărata putere nu este să
controlezi corpuri, ci percepții.
Nu să impui ordine, ci să decizi ce este real și ce este ridicol.
Marele paradox
Cine crede că, în vârful
piramidei, se află ființe profund materialiste, pentru care spiritul nu există,
se înșală grav.
Acolo se află oameni care știu
foarte bine că spiritul există.
Că simbolul modelează realitatea.
Că ceea ce nu se vede este adesea mai eficient decât ceea ce se vede.
De aceea, spiritul este negat
public, dar folosit privat.
Sacrul este disprețuit discursiv, dar instrumentalizat strategic.
Iar omul obișnuit este învățat să râdă exact de lucrurile care, dacă ar fi
înțelese, l-ar scoate din poziția de păpușă.
Materialismul nu este adevărul
lor.
Este educația ta.
Creator și creatură
Imaginea păpușarului și a păpușii
nu este doar una politică. Este profund ontologică.
Pentru că adevărata întrebare nu
este cine conduce lumea, ci:
cine creează realitatea în care trăiești?
Dacă accepți fără să întrebi.
Dacă respingi reflexiv tot ce nu se încadrează în șablon.
Dacă îți ironizezi propriile intuiții, visele, întrebările incomode…
Atunci nu ești doar o păpușă
într-un sistem exterior.
Ești o păpușă care a interiorizat păpușarul.
Dar există o fisură.
În clipa în care omul începe să
se întrebe dacă gândurile lui îi aparțin cu adevărat.
În momentul în care refuză să mai creadă că sensul este o iluzie.
Când îndrăznește să privească dincolo de bula confortabilă…
Firele devin vizibile.
Final deschis
Poate că adevărata eliberare nu
înseamnă să răstorni păpușarul.
Ci să încetezi să mai joci rolul păpușii.
Pentru că, în adâncul său,
fiecare om poartă aceeași întrebare tulburătoare:
Dacă nu sunt doar creatură…
atunci ce anume creez eu, clipă de clipă?
Și, mai ales:
în a cui poveste trăiesc?
Drd. Cristina Rusu-Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu