DINCOLO DE SUPRAVIEȚUIRE: PROCESE DE VINDECARE POST-BULLYING DIN PERSPECTIVĂ PSIHOLOGICĂ ȘI REFLEXIVĂ

 DINCOLO DE SUPRAVIEȚUIRE: PROCESE DE VINDECARE POST-BULLYING DIN PERSPECTIVĂ PSIHOLOGICĂ ȘI REFLEXIVĂ

Rezumat / Abstract

Bullyingul este frecvent abordat în literatura de specialitate din perspectiva prevenirii și a impactului imediat asupra sănătății mintale. Mult mai puțin explorate sunt procesele de vindecare pe termen lung și modalitățile prin care indivizii își reconstruiesc identitatea după experiențe repetate de agresiune relațională. Prezentul articol își propune să analizeze bullyingul ca formă de traumă relațională cumulativă și să investigheze procesele de vindecare post-bullying printr-o abordare integrativă, care îmbină cadrul teoretic psihodinamic, contribuții din psihologia traumei și o dimensiune reflexiv-narativă controlată. Articolul argumentează că vindecarea nu presupune o simplă revenire la starea anterioară experienței traumatice, ci o reconfigurare identitară profundă, în care recunoașterea traumei, lucrul cu rușinea, recuperarea siguranței relaționale și rescrierea narațiunii personale joacă un rol central. Integrarea vocii personale este justificată metodologic ca instrument hermeneutic, menit să aducă vizibilitate dimensiunilor subiective adesea absente din discursul academic standard.

Cuvinte-cheie: bullying, traumă relațională, rușine, vindecare, reflectivitate, identitate

1. Introducere

Bullyingul reprezintă o formă particulară de violență relațională, caracterizată prin repetitivitate, dezechilibru de putere și intenționalitatea producerii de suferință psihologică. Deși cercetările din ultimele decenii au contribuit semnificativ la înțelegerea prevalenței fenomenului și a consecințelor sale imediate asupra sănătății mintale, accentul a fost plasat preponderent pe prevenție și intervenție timpurie. Mult mai rar este investigată experiența subiectivă a vindecării după bullying, în special în cazul adulților care continuă să resimtă efectele acestor experiențe mult timp după încetarea lor formală.

Din perspectivă clinică și psihodinamică, bullyingul poate fi conceptualizat nu doar ca un eveniment social negativ, ci ca o traumă relațională cumulativă, în care agresiunile repetate erodează progresiv sentimentul de valoare personală, siguranța relațională și coerența identitară. Această perspectivă permite depășirea unei înțelegeri reductive a fenomenului și deschide spațiul pentru explorarea proceselor de vindecare ca procese de reconstrucție psihică profundă.

Interesul pentru această temă se situează la intersecția dintre cercetarea teoretică și experiența trăită. Fără a transforma experiența personală într-un obiect central al analizei, prezentul articol pornește de la recunoașterea faptului că cercetătorul nu este un observator complet neutru, iar întâlnirea directă cu fenomenul studiat poate constitui o sursă legitimă de întrebări științifice. Această poziționare reflexivă nu diminuează rigoarea demersului, ci contribuie la o înțelegere mai nuanțată a dimensiunilor subiective ale vindecării post-bullying.

Scopul articolului este de a propune un cadru conceptual integrativ pentru înțelegerea proceselor de vindecare post-bullying, punând accent pe rolul recunoașterii traumei, al lucrului cu rușinea, al relațiilor corective și al rescrierii narațiunii identitare.

2. Considerații metodologice: integrarea vocii reflexive

Prezentul demers nu se înscrie într-un design empiric cantitativ sau calitativ clasic, ci adoptă o abordare teoretico-reflexivă, cu elemente de auto-etnografie controlată. Integrarea vocii personale este utilizată ca instrument hermeneutic, menit să faciliteze accesul la dimensiuni fenomenologice ale experienței de bullying și ale proceselor de vindecare, adesea dificil de surprins exclusiv prin date obiectivate.

Pentru a menține rigoarea științifică, reflecțiile personale sunt delimitate clar de analiza teoretică și sunt utilizate exclusiv în scop ilustrativ și exploratoriu. Ele nu sunt prezentate ca dovezi empirice generalizabile, ci ca puncte de sprijin pentru interpretarea conceptelor teoretice și pentru formularea unor ipoteze privind dinamica vindecării post-traumatice.

Această poziționare se aliniază paradigmelor reflexive din științele umane, care recunosc rolul subiectivității cercetătorului nu ca sursă de distorsiune, ci ca element constitutiv al procesului de cunoaștere, cu condiția unei asumări epistemologice explicite.

3. Bullyingul ca traumă relațională și rușinea ca afect central

3.1. Bullyingul și trauma relațională cumulativă

Dincolo de impactul său imediat, bullyingul poate fi înțeles ca o formă de traumă relațională cumulativă, caracterizată prin expunerea repetată la agresiuni simbolice, emoționale sau fizice într-un context de dezechilibru de putere. Spre deosebire de traumele acute, această formă de traumă se instalează gradual, erodând structurile psihice de bază care susțin sentimentul de siguranță, valoare personală și coerență identitară.

Literatura asupra traumei relaționale subliniază faptul că rănile produse în contexte interpersonale tind să afecteze nu doar memoria explicită, ci și modelele interne de relaționare. În cazul bullyingului, agresorul devine o figură semnificativă negativă, iar mediul care tolerează sau minimizează agresiunea contribuie la consolidarea sentimentului de neputință și izolare. Astfel, experiența nu este trăită doar ca o serie de evenimente ostile, ci ca o invalidare repetată a existenței subiectului în spațiul relațional.

3.2. Rușinea și introiecția agresorului

Unul dintre efectele psihice centrale ale bullyingului este activarea și consolidarea rușinii. Spre deosebire de vină, care se referă la evaluarea negativă a unui comportament, rușinea implică evaluarea negativă a sinelui în ansamblu. Victima bullyingului ajunge frecvent să internalizeze mesajele agresorului, transformându-le în componente ale unui discurs intern punitiv.

Din perspectivă psihanalitică, acest proces poate fi înțeles ca o introiecție a agresorului, care contribuie la formarea unui supraeu sever și persecutoriu. Critica externă repetată este astfel transformată într-o critică internă, persistentă chiar și după dispariția contextului agresiv. Rușinea devine un afect organizator al experienței, influențând percepția de sine, relațiile și capacitatea de afirmare.

4. Procese de vindecare post-bullying: o analiză integrativă

4.1. Recunoașterea traumei și validarea experienței

Un prim pas esențial în procesul de vindecare post-bullying este recunoașterea caracterului traumatic al experienței. Minimalizarea socială a bullyingului, adesea formulată prin expresii precum „sunt doar tachinări” sau „toți trecem prin asta”, contribuie la invalidarea suferinței și la întârzierea procesului de vindecare.

Recunoașterea traumei presupune nu doar acceptarea faptului că experiența a fost dureroasă, ci și reîncadrarea responsabilității, mutând-o din interiorul subiectului către contextul relațional abuziv. Din perspectivă reflexivă, acest moment este adesea descris ca o ruptură simbolică între identitatea impusă de agresiune și identitatea autentică a persoanei.

4.2. Deconstrucția identității impuse și rescrierea sinelui

Bullyingul funcționează frecvent prin etichetare, reducând individul la trăsături stigmatizate și rigidizând percepția de sine. Vindecarea implică un proces de deconstrucție a acestor etichete și o diferențiere progresivă între sinele autentic și sinele construit sub presiunea agresiunii.

Din această perspectivă, procesul terapeutic sau reflexiv poate fi înțeles ca o rescriere a narațiunii identitare, în care subiectul își recuperează dreptul de a se defini dincolo de discursul agresorului. Acest proces nu este unul pur cognitiv, ci implică o reorganizare emoțională profundă.

4.3. Corpul ca spațiu al memoriei traumatice

Experiențele de bullying lasă urme nu doar la nivel psihic, ci și somatic. Reacțiile corporale de tip hiperactivare, tensiune cronică sau retragere pot persista mult timp după încetarea agresiunilor. Abordările contemporane ale traumei subliniază importanța recunoașterii corpului ca purtător al memoriei traumatice.

Vindecarea presupune, în acest context, reînvățarea siguranței corporale și relaționale, prin intervenții care favorizează conștientizarea corporală și reglarea emoțională. Integrarea dimensiunii somatice contribuie la restaurarea sentimentului de agenție și prezență.

4.4. Relațiile ca spațiu de vindecare

Dat fiind caracterul relațional al traumei produse de bullying, relațiile ulterioare joacă un rol crucial în procesul de vindecare. Acestea pot funcționa fie ca spații de retraumatizare, prin repetarea dinamicilor de putere, fie ca experiențe corective, în care subiectul este văzut, validat și respectat.

În mediul academic și profesional, unde ierarhiile sunt pronunțate, persoanele cu istoric de bullying pot manifesta dificultăți în stabilirea limitelor și în raportarea la autoritate. Conștientizarea acestor dinamici reprezintă un pas important spre prevenirea reactivării traumelor relaționale.

5. Sensul și creșterea post-traumatică: o abordare critică

Conceptul de creștere post-traumatică este adesea invocat pentru a descrie transformările pozitive care pot urma unei experiențe traumatice. Totuși, aplicarea acestui concept în contextul bullyingului necesită o abordare critică, pentru a evita romantizarea suferinței.

În acest cadru, sensul nu este conceput ca un „beneficiu” al traumei, ci ca o reorganizare simbolică a experienței. Pentru mulți supraviețuitori ai bullyingului, procesul de vindecare conduce la dezvoltarea unei sensibilități crescute față de nedreptate, empatie și relații etice, fără ca acest fapt să justifice sau să minimalizeze suferința inițială.

6. Discuții și implicații

Analiza proceselor de vindecare post-bullying are implicații semnificative pentru practica clinică, educațională și mediul academic. Recunoașterea bullyingului ca traumă relațională subliniază necesitatea unor intervenții care să depășească abordările simptomatice și să includă dimensiuni relaționale și identitare.

În mediul universitar, unde relațiile de putere sunt adesea normalizate, este esențială dezvoltarea unor cadre instituționale care să permită narativizarea experiențelor de abuz și să ofere spații sigure de reflecție și suport. De asemenea, integrarea reflexivității în cercetare poate contribui la o înțelegere mai etică și mai nuanțată a fenomenelor studiate.

7. Concluzii

Vindecarea post-bullying nu poate fi redusă la ideea de revenire la o stare anterioară traumei. Ea implică o reconfigurare identitară profundă, în care recunoașterea suferinței, lucrul cu rușinea și reconstruirea relațiilor joacă un rol central. Prin integrarea unei perspective reflexive controlate, prezentul articol susține necesitatea unei abordări științifice care să includă dimensiunea subiectivă ca parte legitimă a cunoașterii psihologice.

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). APA Publishing.

Bourdieu, P. (1991). Language and symbolic power. Harvard University Press.

Courtois, C. A., & Ford, J. D. (2013). Treatment of complex trauma: A sequenced, relationship-based approach. Guilford Press.

Ellis, B. J., & Del Giudice, M. (2019). Developmental adaptation to stress: An evolutionary perspective. Annual Review of Psychology, 70, 111–139.

Herman, J. L. (1992). Trauma and recovery: The aftermath of violence—from domestic abuse to political terror. Basic Books.

Lewis, H. B. (1971). Shame and guilt in neurosis. International Universities Press.

Perry, B. D., & Pollard, R. A. (1998). Homeostasis, stress, trauma, and adaptation. Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America, 7(1), 33–51.

Schore, A. N. (2003). Affect regulation and the repair of the self. W. W. Norton & Company.

Tangney, J. P., & Dearing, R. L. (2002). Shame and guilt. Guilford Press.

Tedeschi, R. G., & Calhoun, L. G. (2004). Posttraumatic growth: Conceptual foundations and empirical evidence. Psychological Inquiry, 15(1), 1–18.

van der Kolk, B. A. (2014). The body keeps the score: Brain, mind, and body in the healing of trauma. Viking.

Winnicott, D. W. (1965). The maturational processes and the facilitating environment. Hogarth Press.

Drd. Cristina Rusu-Marian

07.01.2026