Cele mai frumoase povestiri Zen

Povestirile Zen ascund in ele secretele filozofiei orientale. Nu trebuie sa spui nimic, nu trebuie sa faci nimic.Doar citeste:

oi calugari, Tanzan si Ekido, tocmai vroiau sa traverseze un rau care iesise din matca. Langa ei, o tanara fata singura si neputincioasa ii ruga sa o ajute sa traverseze apa impreuna cu ei. Tanzan fara sa stea prea mult pe ganduri, o lua in brate si o duse in cealalta parte a apei. Ekido, stapanindu-si mirarea nu spuse nimic pana nu ajunsera la templul unde urmau sa isi petreaca acea noapte. Nereusind sa se mai abtina isi mustra tovarasul de drum:
-Stii bine ca nu-i voie sa ne atingem de nici o femeie. Cum ai putut sa o iei in brate pe femeia aceea?
Acesta raspunse:
-Asa este, am luat-o in brate, dar am lasat-o jos pe malul apei, tu in schimb de atunci o tot porti pe umeri.

aestrul Gettan, spunea:
-Exista trei feluri de discipoli: cei care-i pot invata Zen pe altii, cei care au grija de templu si de sanctuar, iar altii sunt pur si simplu, de decor. Gasan nu impartasea aceeasi idee. Pe cand studia cu Tekisui, care era foarte sever, fusese lovit de mai multe ori de maestru. Unii elevi nu suportau felul acesta de invatatura si renuntau. Gasan insa ramase spunand:
-Un discipol fara valoare utilizeaza prestigiul maestrului, un discipol mediocru admira bunatatea unui maestru, dar un discipol bun se formeaza doar sub disciplina maestrului.

n miriapod trecea pe o carare, cu cele 100 de picioare ale sale miscandu-se intr-o sincronizare perfecta. O broasca raioasa l-a privit minunandu-se:
– Cum reusesti sa iti coordonezi atat de bine picioarele? Pe care dintre ele il misti primul?
Miriapodul s-a oprit sa se gandeasca si de atunci nu a mai stiut cum sa mearga.

n filozof intalni intr-o zi un maestru zen si vrand sa-l puna in dificultate il intreba:
– Fara cuvinte si fara tacere imi poti spune ce este realitatea?
Maestrul zabovi putin apoi ii dadu un pumn in fata.

e cand studia, Yamaoka Tesshu vizitase toti maestrii. Intr-o zi, se duse la Dokuon din Shokoku. Dorind sa-i arate pregatirea sa, ii spuse:
-Mintea, Buddha, fiintele, nu exista, de fapt! Adevarata natura a fenomenelor este vidul. Nu exista realitate, nici iluzie, nici intelepciune, nici prostie. Nu exista nimeni care sa dea, nimeni care sa primeasca… Dokuon, care bea tacut o ceasca cu ceai, nu spunea nimic. Deodata insa, il lovi pe Yamaoka cu un bat, facandu-l sa sara de durere.
-Daca nu exista nimic, il intreba Dakuon, ce sari asa?

aestrul odata tipa si vorbea urat, unui discipol… Acesta dupa ce se linisteste maestrul il intreaba:
– Maestre de ce te comportai asa cu mine?
Acesta raspunse :
-Am vazut ca aveai nevoie de o oglinda, dar ai refuzat sa privesti in ea.

n discipol vine la maestru, si-l intreaba:
-Spune-mi ce sa fac sa ma Iluminez!
Maestrul, il priveste, si ii intoarce spatele fara sa-i zica nimic.
Mirat, discipolul intreaba iara:
-Spune-mi doar , ce trebuie sa fac!?
Raspunsul veni sec :
„Nimic, pur si simplu Nimic”

ra odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci am mult aur si argint in barca mea si nu mai am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea intina nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…
Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.
Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au ajuns pe tarm, batranul a plecat.
Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…
-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea ..

emult, a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat:
– Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ?
Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat:
– Cum e aceasta sticla ?
– Este pe jumatate goala!
– Vezi, i-a mai spus calugarul – eu o vad pe jumatate plina.
In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste.

aestrul Shaku parasi aceasta lume pe cand avea saizeci si unu de ani. Dupa munca de-o viata, lasa multe invataminte, mai bogate decat ale majoritatii maestrilor Zen. In timpul vietii, discipolii sai puteau sa doarma ziua. El insa, desi tolera acest lucru, nu isi irosea nici o clipa. Pe cand avusese doisprezece ani, studia filosofia Tendai. Intr-o zi de vara, in timp ce maestrul plecase undeva, micul Soyen se simtise atat de toropit, incat se intinsese pe pamant si adormise. Dupa trei ore, s-a trezit brusc, simtind ca a intrat maestrul. Era prea tarziu, maestrul era langa el.
– Scuza-ma, sopti maestrul, invelindu-l cu grija, ca pe un oaspete de seama. De atunci, Soyen nu a mai dormit niciodata dupa-amiaza.

nui discipol care se plangea intotdeauna de ceilalti, Maestrul i-a spus:
– Daca ceea ce cauti tu este pacea, urmareste sa te transformi pe tine insuti, nu pe cei din jurul tau. Este mai usor sa porti papuci, decat sa pui covor in intreaga lume.

ub indrumarea maestrului Sengai invatau meditatia multi elevi. Unul dintre ei se scula noaptea, sarea zidul templului si se distra in oras. Intr-o noapte, trecand prin dormitoare, Sengai descoperi lipsa elevului si gasi scara cu ajutorul careia sarise zidul. Sengai a luat scara si culcand-o langa zid s-a asezat sa-l astepte. Cand elevul se intoarse si vrand sa sara, puse piciorul pe capul lui Sengai. Dandu-si seama ce facuse, incremeni. Sengai ii spuse:
-E frig in zori… Du-te, sa nu racesti!
De atunci, elevul nu a mai iesit din templu.

n calator intalni un tigru. Fugi, urmarit de tigru, pana ajunse la o prapastie. Se agata de corzile unei vite salbatice si isi dadu drumul in prapastie. Tigrul il astepta sus. Omul privi in jos si vazu ca in fundul prapastiei il pandea alt tigru.Atunci, omul vazu, crescuta intr-o crapatura a stancii, o fraga si tinandu-se de corzi, se intinse si o culese. O baga in gura. Ce gust minunat avea !

maginati-va o poteca indepartata care duce la locuinta unui intelept. Iata pavilionul ceaiului. Arhitectura sa este simpla, este construit din lemn si din bambus. Nu este vorba de un lucru care sa se impotriveasca timpului, sa-l sfideze printr-o eternitate derizorie de piatra. Incaperea in care intram are o suprafata modesta: doua rogojini si jumatate; trei-patru prieteni pot sta aici in voie. O pictura zen si un buchet de flori de cimp inveselesc atmosfera. In vatra ard carbuni de lemn, ceainicul rotund e din metal si poarta patina timpului; si mai poti vedea recipientul de apa, lingura din bambus, o pinza alba imaculata, cutiile de ceai si bolurile traditionale obisnuite. Maestrul ceaiului executa gesturile rituale cu eficacitate, lentoare, atentie si dragoste. Conversatia curge domoala; se vorbeste despre poezie, despre istorie sau despre arhictectura. Incetisor, zgomotul usor al vocilor se stinge. Contemplam in tacere bolurile familiare, o floare de cimp… In departare se aude trilul unei pasari. Timpul s-a oprit. Armonie, seninatate.

e-a lungul secolelor, ritualul s-a complicat, au fost fixate sute de reguli referitoare la aranjarea florilor, modul de a turna ceaiul, etc., dar Rikyu, cel mai celebru dintre maestrii ceaiului, amintea:
– Ceaiul este doar atit:
Fierbi apa.
Infuzezi ceaiul,
Si il bei…
Asta este tot ce trebuie sa stii.

ine manuieste cel mai bine spada? intreba un razboinic pe maestrul sau.
– Mergi pe campul din vecinatatea manastirii, raspunse maestrul, acolo e o stanca. Vreau sa o insulti.
– De ce ar trebui sa o fac? intreba discipolul. Stanca nu va raspunde, adauga.
– Bine, atunci atac-o cu spada, spuse maestrul.
– Chiar nu o sa o fac, raspunse discipolul. Spada mea s-ar rupe. Si daca as ataca-o cu mainile goale mi-as rupe degetele si nu as obtine nici un rezultat. Nu asta am intrebat. – Cine manuieste cel mai bine spada?
– Cel mai bun este cel care este ca stanca, spuse maestrul. Fara a scoate spada din teaca, nimeni nu-l poate invinge.

n maestru isi ducea un ucenic in jungla. Chiar daca era in varsta, isi facea drum cu agilitate, in timp ce discipolul tot aluneca si cadea de multe ori. Tanarul se ridica si mormaia manios de fiecare data dar continua sa-si urmeze maestrul. Dupa o buna bucata de drum, au ajuns intr-un loc sacru. Fara sa se opreasca o clipa, maestrul sa intors spre drumul pe care venisera.
– Nu m-ai invatat nimic astazi, spune novicele, dupa ce cazuse a mia oara.
– Te-am invatat un lucru, dar nu ai reusit sa-l intelegi, spuse maestrul. Incerc sa te invat cum sa infrunti greselile in viata.
– Si cum ar trebui sa le infrunt?
– In acelasi fel in care ar fi trebuit sa infrunti fiecare cazatura, raspunde vraciul. In loc sa blestemi locul unde ai cazut, trebuia sa incerci sa intelegi mai intai ce te-a facut sa aluneci.

an-in, un maestru din epoca Meiji, a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea sa cunoasca ce inseamna filozofia Zen.
Nan-in il servi cu ceai. A umplut ceasca oaspetelui, dar a continuat sa toarne.
Profesorul il privi mirat si-i spuse:
– Ceasca s-a umplut, nu mai incape nimic !
– Tu, ca si aceasta ceasca, esti plin de parerile tale si de prejudecati. Cum sa-ti explic ce inseamna Zen, daca nu are unde sa intre ? Goleste-ti intai ceasca…

e ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?
– Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.
– Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?
– Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.

n discipol dintr-un templu Shaolin isi intreaba mentorul spiritual:
– Intelepte si onorabile Maestre, ati putea sa-mi spuneti care este diferenta dintre o perla si o femeie? Maestrul ii raspunde:
– Diferenta, mic, umil si nestiutor scarabeu, este ca perla poate fi „insirata” din doua parti, iar femeia dintr-o singura parte…
Discipolul si mai confuz, insista:
– Dar, Maestre, cu toata rusinea pentru a fi indraznit sa contrazic intelepciunea dumneavoastra, trebuie sa va comunic faptul ca am auzit vorbindu-se despre femei care se lasa „insirate” de pe ambele parti!…
Cu un mic suras, Maestrul ii raspunde:
– Atunci, nu este o femeie, ci este o perla!…

aestrul Zen Ryokan ducea o viata foarte simpla la poalele unui munte. Intr-o noapte, cand Maestrul era plecat, un hot a intrat in coliba sa, dar a descoperit ca nu era nimic de furat.
Chiar atunci s-a intors Ryokan, care l-a surprins pe hot asupra faptului.
– Ti-ai dat multa osteneala ca sa ma vizitezi, i-a spus el. Nu as dori sa pleci cu mana goala. Te rog, primeste patura si ghetele mele, ca un dar din partea mea.
Uluit, hotul a luat darul si s-a furisat afara.
Ryokan a ramas gol in fata colibei, privind cerul instelat si luna plina:
– Bietul om. Mi-ar fi placut sa-i pot darui aceste lucruri!

n rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: „Schimba lumea”.
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
– Ce-ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: „Schimba-i pe ceilalti”.
Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: „Schimba-te pe tine insuti”.
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: „Accepta-te pe tine insuti”.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: „Accepta-i pe ceilalti”.
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: „Accepta lumea”.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
Ce-ai invatat pe drumul acesta?
– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

and un calugar a ajuns la marginea satului si s-a asezat sub un copac pentru a innopta. Un satean a venit in fuga si i-a strigat:
– Piatra! Piatra! Da-mi piatra!
– Ce piatra? a intrebat calugarul.
– Noaptea trecuta, Dumnezeu mi-a spus in vis ca daca voi merge la margine satului pe inserat, un calugar imi va da o piatra care ma va face bogat pentru totdeauna.
Calugarul s-a scotocit prin sac si a scos o piatra:
– Probabil ca la asta se referea. Am gasit-o ieri prin padure. Bine, ia-o daca doresti.
Omul s-a uitat fara sa-si creada ochilor. Era cel mai mare diamant din lume. Avea marimea unui cap de om.
Toata noaptea s-a zvarcolit in pat. Dimineata, l-a trezit pe calugar si i-a spus:
– M-am razgandit. Da-mi acea bogatie care ti-a permis tie sa-mi daruiesti aceasta piatra pretioasa fara sa eziti.

n negustor bogat a plecat intr-o calatorie. Un hot, deghizat si el in negustor, l-a insotit cu intentia ca, imediat ce se va ivi momentul potrivit, sa-l jefuiasca. In fiecare dimineata, inainte de a parasi hanul in care poposisera peste noapte, negustorul isi numara banii si-i punea in buzunar. Seara, mergea sa se culce fara cea mai mica urma de suspiciune. In vreme ce dormea, hotul incepea sa-i caute prin toate lucrurile, fara insa a gasi locul in care acesta isi pastra banii. Dupa mai multe nopti de cautare zadarnica, hotul s-a resemnat si i-a marturisit negustorului adevarata sa intentie si l-a rugat sa-i spuna unde reusise sa ascunda banii atat de bine. Negustorul a replicat:
– Stiam de la bun inceput ce doreai sa faci. Astfel ca, in fiecare noapte, puneam banii sub perna ta. Astfel, puteam sa dorm fara grija, stiind ca acesta este singurul loc in care tu nu ai fi cautat niciodata.

ra odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

n calator ostenit s-a asezat la umbra unui copac fara sa stie ca acesta era un copac fermecat, care putea indeplini orice dorinta.
Cum statea el asa pe pamantul tare s-a gandit cat de placut ar fi sa se odihneasca intr-un pat moale. Pe data patul a rasarit alaturi.
Uluit, omul s-a intins in pat, spunandu-si ca s-ar simti in culmea fericirii daca o tanara i-ar masa picioarele intepenite. Pe data o fata a aparut si a inceput sa ii maseze picioarele intr-un chip nespus de placut.
„Mi-e foame, si-a spus omul si ar fi strasnic sa mananc ceva chiar acum.” A aparut pe data o masa incarcata cu tot soiul de bunatati si calatorul s-a ospatat pe saturate. I se inchideau ochii de vin si de oboseala. S-a lungit, asadar, pe pat, gandindu-se la minunatele intamplari din ziua aceea.
„Am sa dorm un ceas – doua. Numai sa nu treaca pe aici vreun tigru, in timp ce dorm.”
Tigrul a iesit ca din pamant si l-a sfartecat.

n calugar zen se pregatea sa vorbeasca in piata mare a satului. Isi compusese cu grija discursul si se pregatea sa citeasca, cand o pala brusca de vant a facut sa ii zboare foile in crengile unui lamai. Luat prin surprindere, incapabil sa-si gaseasca sirul predicii, a zis:
– Prieteni, iata in rezumat ceea ce voiam sa va spun. Cand mi-e foame, mananc; cand mi-e somn, dorm.
– Dar nu toata lumea face asa, maestre? A intrebat cineva din multime.
– Nu! Nu in acelasi fel…
– De ce, maestre?
– Cand oamenii mananca, se gandesc la o mie de lucruri; cand adorm, se gandesc la problemele lor. Iata de ce nu fac la fel ca mine!
Si calugarul a coborat in mijlocul lor, a primit darurile, iar celor care inca ii puneau intrebari, le raspundea:
– Detaliile le veti gasi in crengile lamaiului…

n maestru zen se plimba pe strada, cand un om a iesit brusc dintr-un gang si cei doi s-au izbit puternic unul de celalalt. Strainul si-a iesit din minti de furie. Maestrul a facut o mica plecaciune, a zambit amabil si i-a spus:
– Prietene, nu stiu care dintre noi este raspunzator de aceasta intalnire brusca. Nu am intentia sa-mi pierd timpul facand investigatii in aceasta directie. Daca a fost vina mea, imi cer iertare. Daca a fost vina ta, considera-te iertat.
Dupa care a zambit din nou si si-a vazut de drum.

ntr-o seara de toamna, ceata groasa invaluia aproape in intregime raul. Un calugar si un tanar novice se pregateau sa-l traverseze cu o barca usoara. Valurile erau galbene si tumultoase si incepuse sa bata un vant puternic.
– Maestre, n-ar fi mai prudent sa amanam vizita pe maine? Am putea manca o mana de orez si am dormi in ramurisul acela inalt pe care il zaresc acolo.
Maestrul pastra tacerea. Atunci ucenicul s-a resemnat, a urcat in barca si a inceput sa vasleasca in tacere, cu inima ingrijorata. Au trecut zece minute care i-au parut o ora.
– Maestre! Maestre! Priveste acea barca ivindu-se din ceata! Vine direct spre noi! Ne va ciocni, ne va sparge barca si ne vom duce direct la fund! Luntrasul asasin doarme nepasator! Daca as pune mana pe el i-as trage una cu bastonul…
In momentul ciocnirii, un val salvator sau o miscare abila a calugarului a indepartat pericolul si cele doua barci si-au continuat neatinse drumul.
– Ai vazut ce era in barca, Kasuko? a intrebat calugarul zen.
– Da, maestre, forma care mi se paruse a fi un om era un sac cu grane.
– Spune-mi, Kasuko, impotriva cui te-ai maniat?

uvantul „apa” nu potoleste setea.
-Rostirea numelui ascunde natura obiectului.
-Un singur lucru este cert: totul trece. Un singur lucru este constant: schimbarea. Un singur lucru exista: clipa de fata.

nainte de iluminare: gateste mancare, spala vasele. Dupa iluminare: gateste mancare, spala vasele.

m cautat toata ziua, dar nu am gasit nici o dovada ca va exista o zi de maine.

cum pare sa fie o perioada la fel de buna ca oricare alta.

ine rade de propria sa prostie are o sursa constanta si vesnic noua de amuzament.

idica-ti mana si ciocaneste usor in cerul noptii. Apoi asculta!

iitorul care abia a sosit a avut o scurta intalnire cu trecutul din care a rezultat un moment prezent efemer.

u are nici un rost sa te uiti catre sud, daca gandurile tale sunt orientate catre nord.

aca iti doresti reintoarcerea aceluiasi vis, nu mai lasi loc pentru un alt vis.

ubirea trecuta: doar amintiri. Iubirea viitoare: doar fantezii. Iubirea adevarata: doar ACUM.

n cuplu de tineri casatoriti a intrebat: „Ce sa facem ca dragostea noastra sa dureze?”
„Iubiti impreuna alte lucruri.”

n vizitator dezamagit l-a intrebat pe Maestru: „De ce sederea mea aici nu a avut nici un rod?”
„Poate ca ti-a lipsit curajul sa scuturi copacul!”
”

Acum, ca ai ajuns la final, lasa-le in mintea ta si hraneste-le cu faptele tale…

sursa:https://succesulpe.wordpress.com/2012/03/11/dintre-cele-mai-frumoase-povestiri-zen/