Dacă am dificultăți cu o persoană, ....atragem inconștient situațiile care par contrarare dorințelor noastre....Cea mai rea singurătate nu este aceea a absenței,

 

Dacă am dificultăți cu o persoană, este pentru că nu am reușit să ajung la ea prin simpatia și felul meu obișnuit de a fi.

Deleg la divinul meu superior pentru a restabili cea mai bună relație și îmi eliberez mintea de această problemă.

Am încredere că dragostea se va întoarce pe calea ei cea mai luminoasă în cel mai potrivit moment și că totul va intra în ordinea relației.

Dacă relația trebuie să se termine, o accept și creez cea mai simplă și liniștită despărțire posibilă.

Nu pot controla alegerile altora, pot doar să le accept chiar dacă nu le înțeleg mereu.

Știu că, în ciuda separării fizice, mințile noastre devin una și că sufletele sortite întâlnirii se găsesc întotdeauna unul pe celălalt.

Fac pace în inima mea și îi doresc numai bine.

Cu lumină și iubire......

Vasile Cotlet

Adesea, atragem inconștient situațiile care par contrarare dorințelor noastre, deoarece intențiile noastre cele mai profunde sunt adesea influențate de credințe și temeri invizibile.

Făcându-ne timp să explorăm lumea noastră interioară, putem face lumină asupra acestor gânduri ascunse și să ne redefinim adevăratele aspirații.

Prin formularea unor intenții clare, autentice, ne activăm energia creatoare și deschidem calea către experiențe care rezonează profund cu ființa noastră.

Prin urmare, fiecare provocare se transformă într-o oportunitate prețioasă de învățare și evoluție, amintindu-ne că adevărata înțelepciune stă în armonia dintre introspecție și acțiunea iluminată.

Cu iubire și lumină.......

Vasile Cotlet

Cea mai rea singurătate nu este aceea a absenței, ci cea a absenței din inima prezenței.

Este ca și cum ai fi o navă fantomă plutind într-o mare de fețe familiare, simțind tumultul lumii și totuși percepând o liniște asurzitoare în interior.

Un gol care bubuie sub mască, un strigăt tăcut care se spulberă împotriva indiferenței.

Este un exil interior, o cușcă fără gratii în care cineva moare pentru că nu mai este văzut.

Aceasta este ceea ce ne-am sacrificat pentru a aparține, aceste fragmente de suflet abandonate cu fiecare zâmbet forțat, cu fiecare tăcere înghițită.

Încetul cu încetul, nu devenim altceva decât o umbră bine comportată, o schiță ștearsă a ceea ce trebuia să fim.

Nu singurătatea ucide, ci lipsa unei conexiuni adevărate.

Nu vrem doar să fim priviți, vrem să fim văzuți.

Lasă pe cineva să se adâncească dincolo de aparențe și să audă ritmul crud al adevărului nostru sub coaja obișnuinței.

Dar de prea multe ori, ne lovim de suflete închise, ne întindem inimile și întâlnim doar o reflexie rece, o suprafață netedă în care nimic nu pătrunde.

Apoi vine îndoiala:

Ar trebui să ne netezim marginile pentru a se potrivi în matriță?

Ne schimbăm unicitatea pentru un loc la masă?

Dar încercând să ne potrivim în cutii, ajungem să ne micșorăm.

Să devină o șoaptă într-o mulțime de voci standardizate.

„A venit o vreme când riscul de a rămâne înghesuit într-un boboc era mai dureros decât riscul de a înflori”.

A te ascunde pentru a fi acceptat înseamnă a muri încet.

Este mai bine să fii singur în adevărul esenței cuiva decât bine înconjurat de minciuni.

Pentru că ceea ce căutăm nu este doar iubire, este dragoste autentică.

Cel care vede dincolo de vizibil, care ne îmbrățișează crăpăturile în loc să fugă de ele, care transformă murmurele noastre într-un concert. Acea iubire rară care îndrăznește să spună:

„Te văd, în tot ceea ce ești”.

Dar chiar și în această singurătate înghețată, un jar rezistă.

Refuzul de a ieși este un act de rebeliune.

Ne-am născut pentru a străluci, chiar dacă strălucirea noastră este tulburătoare.

La urma urmei, stelele înseși sclipesc de milenii, fără să aștepte niciodată să ridicăm privirea.

„A fi tu însuți într-o lume care încearcă în mod constant să te facă altceva este cea mai mare realizare”.

Deci haideți să ne ridicăm!

Să stăm ca niște faruri în furtună, nu pentru a cere recunoaștere, ci pentru a ne afirma lumina.

Să fim întregi, neîmblânziți, nealterabili.

Pentru că conexiunile adevărate, cele care luminează în loc să vadă, nu se încălzesc doar.

Sunt în flăcări!

Se ridică!

Se transformă!

Ele se desfășoară ca un nou răsărit, măturând noaptea de conformitate pentru a reinventa ziua.

Cu dragoste, iubire și lumină.......

Vasile Cotlet