Durerea transgenerațională și transmiterea familiei.

 

Durerea transgenerațională și transmiterea familiei.

Se spune adesea că „durerea se transmite din generație în generație până când un membru al familiei, obosit să fie eroul într-o tragedie, decide să o abordeze cu seriozitate”.

Da, pentru că la un moment dat, cineva trebuie să întrerupă wifi-ul pentru suferința emoțională a familiei.

Mulți trebuie să cunoască acest text pe care îl vedem peste tot pe rețelele de socializare despre faimoasa „oaie neagră” a familiei...

Ei bine, asta e mai „vulpe”.

Durere de familie, acest cadou surpriză (dar fără panglică)

Imaginează-ți o moștenire de familie, dar în loc de o casă pe plajă sau de o colecție de ceasuri de epocă, primești o valiză frumoasă plină de traume nerezolvate, secrete rușinoase și modele de relații mai răsucite decât un serial TV.

Bunicul? – Traumatizat de război, dar nu a vorbit niciodată despre asta.

Mama? – Gestionează-ți stresul organizând dulapurile după culoare (și spunându-ți că nu vei fi niciodată suficient de organizat).

Tu? – Te trezești plângând din cauza lucrurilor banale.

Pe scurt, durerea în familie este un pic ca o listă de redare care a cântat aceleași melodii triste iar și iar timp de trei generații.

De ce trebuie să simți această durere?

Felicitări! Tu ești „alesul”.

Nu, nu ca în Matrix, mai degrabă ca cineva care a tras cartea greșită în Monopolul emoțional al familiei.

Dar fii sigur că aceasta nu este o pedeapsă.

Este mai degrabă o promovare spirituală deghizată în eveniment olimpic:

> Nivelul empatic 100: Simți emoțiile celorlalți chiar înainte ca ei să deschidă gura.

> Detectiv privat al celor nerostiți: puteți mirosi un secret de familie de la kilometri distanță.

> Spărgător de blesteme: Tu ești cel care va împiedica, ÎN FINAL, tiparul „certurilor explozive în timpul meselor de Crăciun” să continue cu generațiile viitoare.

Simțirea durerii: instrucțiuni (sau nu)

Așa că iată-o, rețeta este simplă: pentru a nu mai duce în jur această valiză emoționantă, va trebui să deschizi valiza, să-i golești conținutul și poate să plângi bine.

Da, nu este distractiv, dar este mai eficient decât încercarea de a ascunde valiza sub covor.

Iată pașii „protocolului de vindecare în familie”:

> Recunoașteți problema: Da, familia dvs. poate avea oale. Nu cele pentru gătit, cele care se agață în tăcerea secretelor de familie.

> Acceptați sentimentele: plânsul în fața unei fotografii vechi de familie este normal.

Comandă și o pizza întreagă după aceea.

> Rupe ciclul: Spune „nu” tiparelor repetitive cu un zâmbet politicos, dar ferm.

> Iartă (sau măcar încearcă):

Pentru că a ține ranchiuna este ca și cum ai bea otravă și a speri că cealaltă persoană se îmbolnăvește.

Magia vindecării (și de ce merită)

Când te apuci să vindeci această durere a familiei, se întâmplă ceva magic:

Mesele în familie devin mai puțin tensionate.

Secretele nu mai sunt bombe cu ceas.

Simți pace interioară (și poate că spatele nu te mai doare fără niciun motiv).

Practic, devii un pic ca personajul principal la sfârșitul unui film de bine:

Mergi cu încetinitorul spre apus, cu muzică inspirată în fundal.

Uneltele eroului familiei (cutia ta de instrumente emoționale)

> Terapie: Uneori ai nevoie de un copilot emoțional pentru a naviga în toată această mizerie.

> Meditație: Respiră... expiră... și încearcă să nu te gândești la ce a spus mătușa data trecută.

> Ritualuri simbolice: Scrie o scrisoare strămoșilor tăi, arde-o (fără a porni focul) și eliberează această greutate.

> Umor: Pentru că dacă nu râzi de glumele din familie, ele riscă să-ți cadă în cap.

În concluzie: fii eroul telenovelei familiei tale.

Până la urmă, durerea în familie seamănă un pic cu un serial TV vechi cu prea multe sezoane.

Cineva trebuie să aibă curajul să scrie un ultim episod demn de acest nume, în care toți ajung să se îmbrățișeze cu o lacrimă în ochi și un zâmbet sincer.

Așadar, îmbracă-ți cea mai bună pijama emoțională, fă-ți un ceai de plante și ține minte:

„Doar pentru că este greu nu înseamnă că trebuie să o porți singur.”

Hai, curaj! Într-o zi, urmașii tăi îți vor mulțumi... sau cel puțin, vor avea mese în familie mai puțin demne de un film dramatic.

Eu merg alături de tine, pe drumul tău de eliberare și vindecare, mereu cu bunătate și ascultare.

Cu iubire și lumină....

Vasile Cotlet