AMINTIRILE
CORPULUI SUNT „BAGAJE PE CARE LE CĂRĂM ÎN SPATE”
Cu toții purtăm
un bagaj emoțional.
Fie că le-am
moștenit la naștere sau că le-am cules pe parcurs... nu contează până la urmă:
sunt bagaje.
Poate fi greu de
înțeles, dar absolut nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este (doar) acolo să
ne facă rău.
Așa că este
adevărat că transportarea bagajelor pe care nu le-ai cerut și care te face să
trăiești situații dureroase pe care evident că nu vrei să le experimentezi te
poate face să te simți victima a ceva sau a cuiva.
Și acest lucru
este normal, deoarece la prima vedere, simțim în special greutatea și
constrângerile acestui lucru.
Ne simțim
neputincioși.
Și tocmai acest
fel de abordare a lucrurilor alimentează situațiile repetitive.
Ca să vă dau un
exemplu:
Când suntem
supuși unei amintiri de devalorizare și dependență care spune „Nu sunt nimic
fără celălalt”.
În acest
scenariu, îmi este frică să nu fiu singură și îmi caut constant valoarea prin
ochii celorlalți.
Pot întâlni
parteneri care nu îmi recunosc valoarea, dar de la care mă pot simți suficient
de luat în considerare ca să mă închid într-o relație cu ei și să-mi mențin
devalorizarea și dependența fără să-mi dau cu adevărat seama.
Și mai ales când
trec printr-o despărțire violentă, mă voi simți atât de lipsit de valoare încât
voi avea sentimentul că sunt o victimă a tuturor.
Un alt mod de
abordare ar fi să-mi scot capul din apă, să mă opresc și să las jos acest bagaj
pentru a-mi face timp să stau lângă el: nu încerc să-l interpretez, să știu
care este originea lui.
Nici eu nu încerc
să-l eradic, să-l resping sau să-i găsesc sens.
Opresc orice
luptă și control nedorit. Mă așez lângă el și îi ascult limbajul.
Nu cu capul, nu,
cu trupul!
Capul va urma
dacă este ceva de mentalizat.
Adesea, mintea nu
înțelege cu adevărat ceea ce se întâmplă la prima vedere.
Era atât de
obișnuit să se poziționeze în „datoria” de a purta această povară, încât nu
putea vedea clar.
Pentru că nu
scăpăm de amintiri, le transformăm pentru a crea apoi o viață pe măsură...
Cu iubire și
lumină......
Vasile
CotletBărbatul trece de la o femeie la alta, el se schimbă constant.
Oamenii cred că
este un amant grozav, când nu este deloc așa.
El evită,
încearcă să evite orice angajament profund, pentru că cu un angajament profund,
trebuie să te confrunți cu probleme și să treci prin multă durere.
Acesta este
motivul pentru care jucăm doar cartea siguranței; ne străduim să nu ne implicăm
niciodată prea profund cu nimeni.
Dacă mergi prea
departe, s-ar putea să nu mai poți reveni ușor.
Și dacă intri
adânc în cineva, altcineva va intra adânc și în tine; este întotdeauna
proporțional.
Dacă merg foarte
departe în tine, singura cale este să te las să mergi atât de departe în mine.
Este dăruire și
contra dăruire, este împărțire.
În acest caz
putem merge prea adanc, atunci va fi greu să scăpăm și durerea poate fi mare.
Așa că oamenii
învață să joace cartea siguranței: lasă suprafețele să se întâlnească - de la
relații romantice la puțin noroc de fericire.
Înainte să fii
prins, trebuie să fugi.
Asta se întâmplă
în lumea modernă.
Oamenii au
devenit atât de copilăroși, încât își pierd toată maturitatea.
Maturitatea vine
doar atunci când ești dispus să înfrunți durerea ființei tale.
Maturitatea vine
doar atunci când ești dispus să accepți provocarea.
Și nu există
provocare mai mare decât dragostea.
Cu dragoste și
lumină......
Vasile Cotlet
.jpg)
.jpg)
