RENUNȚĂ LA
PROIECȚII.
Pentru a ne proteja de privarea emoți
onală profundă.
Menținem imaginea
unei iubiri utopice și miraculoase, pe care o proiectăm asupra unui alt individ
al cărui abis romantic este la fel de încețoșat.
Așa se face că
egoul nostru învinețit fuge în minte, obsedat de singura încercare de a-și
umple golul interior cu o iubire imaginară.
Până în ziua în
care acceptăm, amarul adevăr că dacă îmi doresc atât de mult această relație,
este pentru că este rodul traumei mele.
Acest lucru va
duce apoi inexorabil la dezamăgire.
Această proiecție
este un miraj care mă îndepărtează temporar de doliu pe care nu l-am făcut
niciodată: acela de a fi iubit așa cum m-am așteptat întotdeauna.
Este ca și cum ai
arunca sare într-o rană deschisă, pentru a o face să dispară.
Durerea este
simțită de această căutare frenetică a celui dorit (și nu iubit).
Capcana ego-ului
în fața motivațiilor sale, este mlaștina interioară în care ne afundăm puțin
mai adânc de fiecare dată când fugim către un ideal.
Ne pierdem
treptat existența și săpăm mormântul golului nostru interior.
Iată-ne, murdari
de uleiul emoțiilor noastre traumatice, fosilizate în abisul nostru emoțional
devenit o râpă.
Acceptând această
fatalitate care este „Simt/Sunt neiubită” lăsăm rana în aer liber, fără
bandajul nostru, pur și simplu pentru a saluta disconfortul a ceea ce este,
pasul suprem în autovindecare.
Cu iubire și
lumină.....
Vasile Cotlet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu