joi, 5 iunie 2025

Rugăciunea – un pas către miracol.

 

Rugăciunea – un pas către miracol.


Rugăciunea este mijlocirea miracolelor.
Este un mijloc de comunicare a celui creat cu Creatorul.
Rugăciunea este o cerere conștientă ca gândurile noastre să fie schimbate de către o putere mai mare decât a noastră.

Aceasta schimbare de la gândirea egotică la gândirea spiritului, este miracolul.
O viață de rugăciune este o orientare mentală – o acordare la Dumnezeu, pe toata durata unei zile.

Rugăciunea ghidează mintea să audă vocea lui Dumnezeu peste vocea ego-ului, să observe gândurile iluminate și ideile ce decurg natural din zonele mai adânci ale conștiinței noastre.
Prin rugăciune cerem ceea ce putem învață, ce revelație vrea Dumnezeu să primim, ce iluminare ar plasa El in interiorul nostru.

Universul este ca o casă dotată cu instalație electrica și toată tehnologia modernă, însă noi, de prea multe ori, suntem ca niște lămpi neconectate la priza.
Rugăciunea este calea prin care ne conectăm la Divinitate, aliniindu-ne cu iubirea care impregnează toate lucrurile.

Rugăciunea ne extinde conștiința, extinzând astfel gama de posibilități pe care le experimentam.
Dacă atitudinea noastră este negativa, apar puține oportunități.
Aceasta nu se întâmpla din cauza faptului că oportunitățile nu există, ci pentru că atitudinea și energia noastră negativă ne fac să fim orbi și să nu le vedem.

Energia ta, atitudinea, pozitivitatea, cuvintele tale, abilitatea de a-i asculta pe ceilalți și de a fi cu adevărat conectat la prezent – toate acestea fac din tine o persoana cu care ceilalți vor să fie, să lucreze, să împărtășească idei.

Această energie este baza spirituală a creării bunăstării.
Rugăciunea aranjează universul în jurul tău pentru că iți aranjează mintea:

Doamne,
Îți predau ție munca mea și dorința mea de a munci.
Îți predau ție frica mea,
Îți predau ție banii mei,
Îți predau ție datoriile mele.
Îți predau ție visurile mele, viziunile si rușinea mea.
Îți predau ție teama mea de eșec și speranțele mele.
Amin.

Ceea ce punem în mâinile lui Dumnezeu este preschimbat într-o gândire corecta.
Nu exista formula magica pentru cum sa te rogi; nimeni nu monitorizează dacă o faci “corect” sau nu.

Roagă-te pur și simplu din inimă, având simțăminte de genul:
“Doamne, ridica aceste lucruri”.
A cere ca ceva să fie ridicat la ordinea corectă divină înseamnă a cere să fie ridicat la nivelul celor mai înalte forme-gând posibile.

O forma-gând de vibrație joasa este ceva de genul:
“Sunt un ratat; nu sunt bun de nimic; nu voi reuși niciodată”.

O forma-gând de vibrație înalta este de genul:
“Sunt un copil al lui Dumnezeu.
Știu ca am făcut greșeli, dar le voi îndrepta.
Sunt dispus, în toate modurile posibile, să fiu persoana care ar vrea Dumnezeu sa fiu.

Sunt dispus sa mi se arate aspectele pe care trebuie sa le îmbunătățesc și știu ca Dumnezeu are un plan cu mine.
Mă pun in serviciul omenirii și îl rog pe Dumnezeu să mă folosească pentru vindecarea lumii.
Aleg să fiu un canal al Divinității”.

Când meditam și ne rugăm, ne aliniem mintea cu puterea lui Dumnezeu; gândurile noastre anxioase sunt înlocuite cu gânduri de pace.
Gândurile noastre întunecate devin luminoase și strălucitoare.

Astfel ca ne adresăm întregii eternități, clipa de clipa:

Tatăl nostru care ești in ceruri,
Sfințească-se numele tău.
Doamne, Cel care locuiești în tărâmul adevărului, fie cuvântul tău atotputernic în mintea mea.

Vie împărăția Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum in Cer, așa și pe pământ.

Fie ca lumea în care trăiesc aici și acum, pe pământ, sa reflecte realitatea divină a iubirii.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
Da-ne-o nouă astăzi,

Și ne iartă noua greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Fie ca astăzi să primesc ceea ce am nevoie.

Fie-mi drumul deschis, așa cum îmi deschid inima spre ceilalți.
Si nu ne duce pe noi în ispită,
Și ne izbăvește de cel viclean.

Că a Ta este Împărăția și puterea și slava,
Acum, și pururea, și în vecii vecilor
Amin.

Și atunci când sunt tentat să gândesc fără iubire,
Fie ca Spiritul Sfânt sa mă ghideze înapoi spre gânduri iubitoare.
Pentru că iubirea să fie experiența mea,
Iubirea să fie puterea mea,
Iubirea sa fie fericirea si pacea mea, clipa de clipa.

Amin.

Și așa și este !!
Cu dragoste, iubire și lumină.....
Vasile Cotle

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce este ThetaHealing®?

Etimologic Theta Ѳ este o litera care provine din alfabetul grecesc   si egiptean, inseamna si Suflet. Therapia Theta este o cale d...