Un vultur a sfătuit o femeie despre cel mai bun mod de a crește copiii.

  

Un vultur a sfătuit o femeie despre cel mai bun mod de a crește copiii.

— Ești bine, mamă umană? — a întrebat vulturul.
Femeia, surprinsă, se uită la el.
—Mi-e frică, copilul meu este pe cale să se nască și am atâtea îndoieli.
Vreau să-i dau tot ce este mai bun, vreau ca viața lui să fie ușoară și frumoasă, dar de unde să știu dacă îl cresc corect?

Vulturul a privit femeia și a aterizat lângă ea.
— Să crești un copil nu este ușor.
Nu este o chestiune ca totul să fie confortabil.
De fapt, este chiar invers.

Când eclozează vulturii mei, cuibul este plin de pene și ierburi moi, au un loc unde se pot odihni, unde se simt în siguranță.
Dar când vine timpul ca ei să învețe să se descurce singuri, scot toate astea la iveală.
Las doar spinii.

Femeia se încruntă, confuză.
— Spinii?
De ce să fie atât de dificil?
Vulturul o privi serios.

— Pentru că spinii sunt incomozi.
Și acest disconfort este necesar.
Ei nu stau doar acolo așteptând ca totul să le fie servit.
Spinii îi obligă să caute un loc mai bun, să crească.
Confortul nu-i învață nimic.

Femeia s-a gândit la cuvintele vulturului, dar mai avea îndoieli.
— Și ce faci când cad? — a întrebat ea, intrigata.
Vulturul a răspuns.
— Îi arunc în aer.

La început, cad pentru că îi bate vântul, dar eu îi salvez.
Îi ridic cu ghearele și îi arunc din nou.
Din nou și din nou, până învață să zboare singuri.
Știi ce fac mai departe?
Le-am dat drumul.
Nu-i mai ajut.

Femeia se uită la el, cu ochii larg deschiși, neînțelegând pe deplin.
„Nu ascund dependența”, a continuat vulturul.
Copiii mei trebuie să învețe să zboare, trebuie să învețe să fie puternici singuri.
Viața nu înseamnă să-i ții într-un cuib moale și sigur tot timpul.

Dacă am grijă de ei prea mult, dacă îi țin pentru totdeauna în cuibul meu, nu îi voi învăța nimic.
Trebuie să-și găsească drumul și știu că o vor face.

Femeia, privind la vultur, trase adânc aer în piept.
— Deci, ar trebui să-l las pe fiul meu să sufere puțin? — spuse femeia, puțin înspăimântătoare.
Vulturul dădu din cap.

— Nu este suferință.
Este învățare.
Și chiar dacă te doare, mamă umană, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să o înveți să fie puternică.
Nu-l reține, nu-l îmbrățișați tot timpul.
Fă-l să zboare.

Femeia dădu din cap, și-a mângâiat burta, s-a uitat lung la vultur, apoi, zâmbind, și-a luat rămas bun de la pasăre.
„Mulțumesc, Mamă Vultur”, șopti ea în timp ce se îndepărta.
Sfatul tău este foarte valoros.

Femeia și-a continuat drumul, hotărâtă să fie mama de care avea nevoie fiul ei: fermă, curajoasă, o mamă care să-l învețe să zboare.
Dacă vrei ca copilul tău să zboare sus...
Nu face totul pentru el.

Nu-l ține într-un cuib de confort.
Vulturii își împing puii din cuib, lăsându-i să înfrunte spinii, pentru că știu că abia atunci vor învăța să zboare.
Nu-ți fie teamă să-i vezi căzând.
Tu, ca vulturul, vei fi acolo să-i ridici, dar nu-i ține sub aripa ta pentru totdeauna.

Lasă-i să înfrunte vântul.
Lasă-i să învețe să fie puternici.
Dragostea adevărată nu îi protejează de orice, ci îi învață să zboare, chiar dacă asta înseamnă să-i lași să cadă.
Lasă-i să-și găsească drumul, chiar dacă se poticnesc în acest proces.

Cu iubire și lumină......
Vasile Cotle