Dacă această alegorie rezonează cu tine, atunci este timpul să ieși din peștera ta.

 

Dacă această alegorie rezonează cu tine, atunci este timpul să ieși din peștera ta.

Imaginează-ți pentru o clipă că trăiești într-o peșteră întunecată, înlănțuit și forțat să privești umbrele aruncate pe un perete.

Aceste umbre sunt tot ce știi despre lume.

Mitul peșterii lui Platon ne invită să reflectăm asupra naturii realității și percepției.

În această lume paralelă, prizonierii iau aceste umbre pentru adevărul absolut, fără să vadă niciodată lumina zilei.

Dar dacă unul dintre ei ar fi eliberat și ar descoperi lumea exterioară, plină de culoare și lumină?

Mai întâi avea să fie uimit, apoi uimit de adevăr, realizând că ceea ce credea a fi real nu era decât o reflectare a unei realități mult mai mari.

Consider că această călătorie către lumină este o metaforă puternică pentru propria noastră căutare a sensului.

Suntem, în viața noastră de zi cu zi, ca acești prizonieri, blocați în convingerile și percepțiile noastre limitate?

Adesea luăm de la sine înțeles ceea ce vedem și auzim, fără a pune la îndoială adevărurile pe care le considerăm de la sine înțeles.

Adevărata provocare este să îndrăznim să ieșim din peștera noastră, să ne punem la îndoială propriile umbre pentru a avea o viziune mai profundă asupra realității.

Deci, care sunt umbrele de pe peretele pesterii tale?

Aceasta este, printre altele, ceea ce vom vedea în acompaniamentul Renașterii.

Întâlnindu-și umbrele pentru a-i întâmpina toată lumina.

Cu iubire și lumină.....

Vasile Cotlet

Pierderea totală a sensului în viața ta?

Dacă a fost refuzul încarnării?

Să te simți inadecvat, să fii constant în altă parte în gândurile cuiva, să te simți disociat, să fii în respingere față de sine și față de ceilalți...

Tendința de a evita anumite situații, de a-și pierde interesul, de a fi în perpetuă opoziție...

Și dacă s-a datorat refuzului întrupării...

Ce vreau să spun prin asta?

În timpul gestației, copilul poate simți că a fost nedorit.

Așa cum percepe emoțiile și stările diferite ale mamei sale...

Iar când vine momentul să iasă, bebelușul poate rezista, refuza să se încarneze sau se poate prezenta într-o formă neașteptată (snur, scaun etc.).

Mai târziu, pe măsură ce crește, el poate oscila între comportamentul distructiv și stările depresive pentru că nu înțelege lumea din jurul lui.

De parcă ar fi avut un picior aici și altul altundeva.

Pot urma traume și răni, este o călătorie întreagă pentru a accepta și a deveni conștient că a ales această încarnare.

Adesea, având acest vis de a cădea într-o groapă fără fund sau de a dezvolta frici inconștiente, cum ar fi frica de necunoscut...

Găsindu-te într-o stare de șoc, cu sentimentul de a fi pierdut, deconectat de corpul-minte-sufletul tău, cu tendința de a te refugia în singurătate.

O parte vrea să iasă, dar cealaltă o blochează pentru că este plină de frică.

Ori, această ființă poate la fel de bine să reușească în tot ceea ce întreprinde ca și când ar conduce pe modul automat, dar să se simtă pierdută în interior, parcă lipsită de sens.

Etapele acestei căutări inițiatice deschid conștiința și ne permit să ne recunoaștem punctele forte și să ne transmutăm vulnerabilitățile pentru a ne găsi echilibrul.

Dezvoltarea rezilienței până la împingerea către această noțiune de anti-fragilitate (nu faptul de a nu fi fragil, ci de a te autodepăși și a merge și mai departe).

Trezește-ți forța vitală adormită pentru a-ți primi întreaga ființă, puterea ta interioară și pentru a-ți găsi zonele de geniu.

Aceasta este calea frumoasă și sinuoasă a celor care experimentează un refuz al întrupării în această viață.

Cu iubire și lumină.....

Vasile Cotlet