Umbra fricii............. Eu sunt Umbra la care refuzi să te uiți.

 

 

Umbra fricii.

Într-o pădure uitată de timp, unde copacii șopteau povești străvechi, iar vântul părea să cunoască secrete pe care nimeni altcineva nu le amintea, trăia un vulpoi mic pe nume Niro.
Niro era agil, viclean și curios, dar exista un lucru care îl împiedica întotdeauna să se aventureze prea departe: frica.

De când era copil, frica devenise o umbră tăcută care îl urmărea peste tot.
Uneori era frica de necunoscut, alteori era frica de prădători care pândeau în întuneric, iar uneori frica pur și simplu se ridica, fără un motiv aparent, strângându-i pieptul și întunecându-i judecata.

Într-o zi, în timp ce explora marginea unei peșteri misterioase, a întâlnit o bufniță bătrână pe nume Orios, cunoscută pentru gândurile sale profunde.
— De ce ne simțim frică? — a întrebat Niro.
Bufnița și-a înclinat capul și a răspuns calm:
— Frica este veche, mai veche decât orice creatură din această pădure.

S-a născut pentru a ne proteja, pentru a ne avertiza de pericol.
Dar problema, este atunci când frica încetează să mai fie un gardian și devine un tiran.
Niro s-a gândit la asta.
Frica lui era un gardian sau un tiran?

În acea noapte, a decis să-și observe propria frică de parcă ar fi fost doar un alt personaj din pădure.
O vedea apărând când auzea zgomote ciudate, când simțea că este singur, când nu înțelegea ce se întâmplă în jurul lui.
Dar, la o privire mai atentă, și-a dat seama că frica lui era adesea nefondată, doar o umbră aruncată de imaginația lui.

A doua zi dimineață, Niro s-a întors cu Orios.
— Cum învingi frica? — întrebă el cu o sclipire de hotărâre în ochi.
Bufnița zâmbi.
— Acceptând-o. Nu fugi de ea.
Cunoaște-o, înfrunt-o puțin câte puțin.
Vezi dacă într-adevăr te protejează sau doar te limitează.

De fiecare dată când îndrăznești să mergi înainte, în ciuda prezenței sale, frica își va pierde puterea.
Din acea zi, Niro s-a schimbat.
Când a apărut frica, a observat-o fără să-i permită să-l domine.

Și încetul cu încetul, micuțul vulpoi a început să exploreze dincolo de limitele pe care le credea cândva insurmontabile.
Frica nu a dispărut niciodată complet, dar a încetat să mai fie o umbră și a devenit o șoaptă îndepărtată, doar un avertisment de a fi precaut, dar de a nu înceta să avansezi.

Concluzie:
Îndrăznește, dute în lumea neștiută și fă-o cunoscută.
Nu uita, că a ești o scânteie divină și că ai venit aici, să experimentezi viața la cel mai înalt nivel
Cu iubire și lumină.....
Vasile Cotlet

Eu sunt Umbra la care refuzi să te uiți.

Nu vin să te distrug, vin să te trezesc.
Eu sunt chipul ascuns al luminii tale, ecoul celor mai vechi temeri ale tale, reflectarea a ceea ce fugi în liniștea nopților tale.
Îmi spui „întuneric”, îmi spui „moarte”, „durere”, „suferință”, dar de fapt...

Eu sunt adevărul gol.
Sunt ceea ce refuzi să simți, ceea ce ascunzi în spatele zâmbetelor și măștilor tale.
Sunt acea parte din tine care a strigat și nu a fost auzită niciodată.

Această rană pe care ai îngropat-o, această mânie pe care ai boțit-o, acest strigăt pe care l-ai transformat în tăcere.
Dar nu sunt dușmanul tău.
Eu sunt pasajul tău.

Cel care te obligă să cobori adânc, în tine, în lumea ta, unde lumina poate exista doar dacă ai câștigat-o.
Și este, doar traversând întunericul că poți înțelege cu adevărat ce este lumina.

Eu sunt umbra.
Eu sunt pragul.
Eu sunt testul.
Dar dacă mă accepți și te uiți la mine fără teamă, voi deveni puterea ta.

Deci, îndrăznește.
Îndrăznește să mă privești în ochi.
Pentru că nu sunt aici să te opresc.
Sunt aici să te cresc.

Pentru cei care trec prin întuneric, să știți că nu este niciodata sfârșitul...
Acesta este începutul adevăratei voastre lumini.
Acesta este începutul adevăratei voastre treziri.
Cu iubire și lumină......
Vasile Cotlet