Mamă, trebuie să vorbesc cu tine...
—
Mamă, m-am simțit copleșit în ultima vreme.
Știu că mă suni pentru că mă iubești, dar uneori am nevoie de spațiul meu.
— Fiule, vreau doar să știu că ești bine.
Pentru mine, încă ești copilul meu, deși ai deja viața ta.
— Știu, mamă, dar nu sunt un
copil.
Am nevoie să ai încredere în mine.
— Doar că... când nu aud de tine, mă îngrijorează.
Lumea poate fi dură și vreau doar să te protejez.
— Înțeleg că o faci din dragoste,
dar trebuie să învăț și pentru mine.
(Se întinde o tăcere incomodă. Ea se uită în jos, reținându-și lacrimile.)
-Stii?
Când erai mic, alergai la mine de îndată ce erai speriat.
Acum... acum uneori simt că te îndepărtezi.
— Mamă... nu este că nu te
iubesc.
Tocmai am crescut.
Dar asta nu înseamnă că nu am nevoie de tine.
— Deci... cum pot fi aproape fără să te sufoc?
— Poate... nu mă suni în fiecare
zi, dar să știi că atunci când vorbim, va fi cu încredere.
(Ea dă încet din cap, încercând să înțeleagă.)
— Bine, fiule.
Voi încerca să vă respect spațiul.
Dar promite-mi un lucru...
— Ce, mamă?
— Că dacă ai nevoie vreodată de ajutor, dacă lumea devine prea grea pentru
tine... vei veni la mine.
Pentru că, deși nu mai ești un copil, vei fi mereu fiul meu.
(El o îmbrățișează strâns, simțind greutatea cuvintelor ei.)
— Îți promit, mamă.
Câteva Luni mai tarziu…
(Un apel, dimineața
devreme. Vocea mamei sale, slabă, dar caldă.)
—Fiule, nu vreau să te sperii, dar... doctorii spun că nu am mult timp.
(Lumea se oprește. Deodată, toate acele apeluri „enervante” devin sunetul pe
care dorește cel mai mult să audă.)
—
Mamă, stai… eu…
—Shh… nu trebuie să spui nimic.
Am vrut doar să-ți aud vocea încă o dată.
(Și în acea clipă, a înțeles: dragostea unei mame nu a fost niciodată un
lanț, ci un refugiu... și acum el era cel care nu voia să se lase.)
Reflecţie:
Timpul cu ei se scurge în tăcere.
Nu aștepta ca „mai târziu” să le spui cum te simți.
Pentru că cea mai mare durere nu este argumentul, ci la revedere pe care nu ai
avut niciodată șansa să-l eviți.
(O suni azi pe mama ta azi?)
Cu iubire și lumină.....
Vasile Cotlet

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu