NU MAI CRED ÎN IUBIRE

 

NU MAI CRED ÎN IUBIRE

Când spui că nu mai crezi în dragoste, nu este o frază întâmplătoare.

Este strigătul unei inimi care a așteptat prea mult.

Este vocea unei persoane care a dat totul și a primit doar minimul strict.

Poate chiar nimic.

Nu spui asta din cinism.

Spui asta pentru că ai fost rănită.

Pentru că ai văzut destule.

Pentru că te-ai epuizat căutând ceva pur într-o lume care de multe ori nu mai știe să iubească.

Dar lasă-mă să-ți spun ceva: nu dragostea în care trebuie să nu mai crezi, este ideea proastă pe care ai avut-o despre ea.

Nu dragostea te-a rupt, ci atașamentul tău față de oamenii care nu știau să iubească.

Nuanță esențială.

Ceea ce prea des numim „dragoste” este un acord superficial, un miraj în care confundăm intensitatea și sinceritatea.

Nu dragostea adevărată te-a rănit, a fost un înlocuitor.

O copie palidă. O iluzie.

Ai fost rănită și ai vrut să construiești o fortăreață.

Este uman.

Ți-ai spus: niciodată.

Nu mai așteptați.

Mai multă deschidere.

Dar chiar tu ești?

Sau doar durerea ta vorbește pentru tine?

Erai plină de speranță, plină de lumină.

Și acum trăiești în umbra dezamăgirii.

Numiți asta luciditate.

Dar numai frica și-a schimbat numele.

A crede din nou în dragoste nu înseamnă a deveni din nou naiv.

Devii selectiv.

Nu este vorba să te arunci în brațele primei persoane pe care o întâlnești.

Este vorba despre a învăța să recunoaștem inimile care bat pe aceeași frecvență cu a ta.

Cei care știu să asculte fără să judece, țin fără a strângă, iubesc fără să distrugă.

Dragostea încă există, dar nu este zgomotoasă.

Este discret, rar, prețios.

Și începe întotdeauna cu tine.

Atâta timp cât crezi că iubirea este ceva dat ție, vei fi dependent de ea.

Dragostea nu este o firimitură care ți se aruncă, este o flacără pe care deja o porți.

Treaba ta nu este să aștepți să vină cineva să o pornească.

Este pentru a te asigura că nu se stinge niciodată.

Vrei să crezi din nou în dragoste?

Începeți prin a vă iubi suficient de mult încât să nu mai cereți atenție. Iubește-te suficient pentru a recunoaște ceea ce nu te merită.

Nu ai fost prea intens.

Nu ai iubit prea tare.

Nu ai fost prea mult.

Ai dat peste oameni care nu erau suficient de puternici pentru a primi ceea ce aveai de oferit.

Punct.

Și ai confundat asta cu un eșec.

Dar adevărul este că nu ai pierdut.

Pur și simplu ai greșit persoana.

Și uneori este nevoie de asta pentru a-ți da seama ce meriti cu adevărat.

Crezi că nu mai crezi în dragoste, dar în adâncul sufletului încă mai crezi.

Altfel nu ai fi citit aceste rânduri.

Altfel nu ai fi aici, sperând că mai e ceva de salvat.

Vești bune: totul mai trebuie reconstruit.

Nu ai înnebunit.

Ești doar în pauză.

Ești în acel moment în care sufletul se vindecă, unde sortează, unde învață.

Și asta este și iubire.

Iubire care ia timp.

Într-o zi, vei întâlni o privire care nu te va cere să te schimbi, un corp care nu va fi o închisoare, o voce care nu te va stinge.

Nu vei mai simți că aștepți, ci mai degrabă binevenit.

S-ar putea să-ți spui: „Am crezut că nu mai cred.”

Și totuși, vei fi acolo, iubind din nou.

Nu ca înainte.

Mai bine. Mai lent. Mai adevărat.

Pentru că dragostea nu moare niciodată.

Se ascunde.

Se regenerează.

Și se întoarce. Întotdeauna.

Cu iubire și lumină......

Vasile Cotlet