În momentele noastre cele mai întunecate, nu avem nevoie de soluții sau sfaturi.
Ceea ce tânjim
este pur și simplu o conexiune umană: o prezență liniștită, o atingere blândă.
Aceste mici gesturi sunt ancorele care ne țin pe pământ atunci când viața pare
prea mult.
Te rog nu încerca să mă repari.
Nu-mi asuma durerea și nu-mi alunga umbrele.
Stai lângă mine
în timp ce trec prin propriile mele furtuni interioare.
Fii mâna sigură la care pot ajunge în timp ce îmi găsesc drumul.
Durerea mea, este a mea, bătăliile mele sunt ale mele, de suportat și de
înfruntat.
Dar prezența ta îmi amintește că nu sunt singur în această lume vastă și uneori
terifiantă.
Este o amintire
tăcută că sunt demn de iubire, chiar și atunci când mă simt rupt.
Deci, în acele ore întunecate când mă pierd, vei fi aici?
Nu ca salvator, ci ca însoțitor.
Ține-mă de mână
până când sosește zorii, ajutându-mă să-mi amintesc puterea.
Sprijinul tău tăcut este cel mai prețios cadou pe care îl poți oferi.
Este o iubire care mă ajută să-mi amintesc cine sunt, chiar și atunci când uit
de mine.
Cu iubire și
lumină.....
Vasile Cotlet

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu