Din copilărie am învățat să ne comparăm.

 

Din copilărie am învățat să ne comparăm.

Sa ne masuram unii pe altii: mai frumosi, mai slabi, mai doriti, mai tineri, mai dulci, mai "de toate"... sau nu suficient.

Am crescut într-o lume care a făcut femeile rivale, nu aliate.

Ca și cum dragostea, succesul, recunoștința ar fi resurse limitate.

Ca și cum, pentru ca una să strălucească, celelalte ar trebui să se stingă.

Dar logica asta nu e a noastră.

Nu e de la noi.

Ea provine dintr-un sistem vechi care voia să se împartă pentru un control mai bun.

Un sistem care ne-a făcut să uităm de puterea noastră comună.

Un sistem care tremură la ideea că femeile se susțin reciproc.

Pentru că o femeie împăcată cu ea însăși nu caută să doboare o altă femeie.

O femeie aliniată nu joacă rolul de: cea mai frumoasă, cea mai iubită, cea mai privită.

Ea este.

Și asta este de ajuns.

Și când întâlnește o altă femeie stând în lumina ei, nu o vede ca pe o amenințare, ci ca pe o soră.

Adevărata frumusețe feminină nu înflorește în competiție.

Ea prosperă în recunoaștere reciprocă, în prezență, în ascultare, în conexiune.

Este timpul să dezvățăm reflexiile privirii judecătorești, zâmbetul mascat, seducția din oglindă.

E timpul să derulăm alianța.

Nu, nu împotriva bărbaților.

Dar pentru doamne.

Pentru noi.

Pentru cele care vor veni după.

Deci data viitoare când o altă femeie intră în cameră...

Amintește-ți că nu este dușmanul tău.

Ea este reflexia ta, amintirea ta, oglinda ta.

Şi dacă străluceşte... este că și tu poți străluci.

Cu iubire și lumină......

Vasile Cotlet