Copii...... îmi cer scuze...

 

 

Copii...... îmi cer scuze...

Dacă ați simțit vreodată că nu sunt de ajuns, că mâinile mele sunt ocupate cu munca și nu cu mângâierea voastră, că mintea mea era plină de griji și nu cu poveștile voastre...
Vă cer iertare.

Viața m-a dus pe un drum al responsabilităților, curse contra cronometru, nopți nedormite gândindu-mă cum să le ofer tot ce au nevoie.
Dar în lupta aia, poate am uitat cel mai important lucru: ca nu ai nevoie de o casa perfecta, sau jucarii scumpe... ci au nevoie numai de mama lor.

Mă doare fiecare clipă în care nu am fost acolo, fiecare privire pe care nu am ținut-o, fiecare vorbă „mamă, uită-te la mine” i-am răspuns cu un „stai puțin".
Pentru că timpul nu așteaptă, iar acum mă uit înapoi și văd ce mi-a alunecat printre degete.

Dar sunt încă aici.
Cu aceeași dragoste, cu același devotament, cu dorința imensă de a te îmbrățișa fără grabă, de a te asculta fără distrageri, de a-ți reaminti că, deși lumea m-a târât de atâtea ori, tu ai fost și vei fi mereu totul pentru mine.

Scuzămă dacă ai simțit vreodată că nu sunt de ajuns.
Pentru că pentru mine, voi ați fost întotdeauna motivul meu de a trăi.
Voi sunteți rodul iubiri mele.
Vă iubesc, vă suțin în tot ce vă doriți să faceți și vă binecuvântez să vă trăiți destinul vostru și misiunea vieții voaste.

PS: Niciodată nu cerem iertare de la copii.
Dacă îți ceri iertare de la ei, îi bagi direct în Karma de neam și le dai lor toate greutățile, pentru că te poziționezi sub ei.
Iertarea o cerem doar de la cei ce au venit înaintea noastră: Părinți, Bunici, Strămoși și lui Dumnezeu.
Când greșești față de copii, folosești expresia:
ÎMI CER SCUZE !!

Cu iubire, dragoste și lumină.....

Vasile Cotlet