Către linia mea de sânge maternă.

 

Către linia mea de sânge maternă.

Pentru că în celulele mele port amintirile tale, cele care datorită densității lor vibraționale nu au putut părăsi acest plan al existenței, mă hotărăsc în acest prezent să ne ofer această scrisoare.
Îți recunosc rănile, care se numesc abandon, abuz, foame, eșec, respingere.
Îmi recunosc rănile legate de reproducerea tiparelor intergeneraționale instalate în sângele nostru în timpul multor nașteri.

Recunosc mama falselor mele credințe, născute din aceste suferințe care și-au găsit refugiu în corpul meu.
Această mamă se numește revolta, generând „nevoia” de a Repara ceea ce a fost traiectoria ta.
Neputând să-ți rescrie istoria, această revoltă m-a înlănțuit într-un spațiu-timp stoic și steril în care retrăiesc perpetuu emoțiile, emoțiile tale care nu au putut fi primite și procesate.

Această revoltă a dat naștere credinței false că, pentru a-ți face dreptate, îți datorez loialitate prin actul de a crea (și alimenta) aceeași suferință.
Templul meu sacru, în care bucuria locuia cândva, în inocența mea copilărească, a devenit acum o casă în care tot ceea ce nu ai putut să iei cu tine coexistă în mine.

Cum să te dau afară, când una dintre suferințe, semnătură a traiectoriei femeilor din descendența mea, se numește abandon?
Mi-am creat apoi credința că nu am dreptul la fericire, la frumusețe, la succes, la iubire... pentru că datoria mea de loialitate față de tine m-a făcut să cred că trebuie să rămân fidel suferinței tale... ca să vezi că „eu” nu te abandonează.

Te văd, te simt, te recunosc mamă, lipsită de apărare, părăsită și maltratată, dominată, te văd, te simt, te recunosc bunică neglijată, umilită, respinsă, te văd, te simt, te recunosc străbunică flămândă, luptând și o văd și pe Femeia care te-a precedat cu câteva generații.....

Te văd, te simt, te recunosc, tu care ai rămas ca un nor peste toate mamele înaintea mea. Înainte de a părăsi în sfârșit acest plan al existenței, mi-ai împărtășit câteva dintre amintirile tale.
Te văd, te simt, te recunosc, Femeie cu Discul Solar Puternic, care, prin judecățile și neînțelegerile mediului tău, ți-a tăiat rădăcinile și ți-a ascuns discul solar.

Te văd, te simt, te recunosc, copil al Soarelui cu sensibilitate neînțeleasă.
Te văd, te simt, te recunosc, în sanatoriu, abandonat la tratamente etichetate „nebun”, „isteric”, „vrăjitoare”, „rău”...
Te văd, te simt, te recunosc, rezistând cât ai putut și știind asta până când durerea ți-a stăpânit inima.

Văd momentul în care ai crezut că singurul bărbat care te-a văzut te-a abandonat și atunci ai decis să te identifici cu toate acele etichete.
Ceea ce te-a făcut să crezi că era legitim să faci pacte care ți-au ascuns discul solar până când ai fost complet stins.

Mă văd pe mine și văd femeile care au venit după tine, trăind din „blestemul” tău care nu cerea decât dreptate din traiectoria ta infernală.
Femeie, nu ai fost niciodată „nebună”, nici „rea”, nici vreo etichetă dată de frica de ignoranți.

Femeie, te onorez, te iubesc și respect destinul tău, pentru acest nor creat de căderea imperiului tău interior și care le-a învăluit pe
femeile care ți-au succedat.
Te onorez și mă închin ție, pentru că te văd și dacă te văd, nu pot decât să te iubesc și să-ți cer iertare în numele neînțelegerii, judecăților, răutății celor care au participat la căderea ta.

După câteva generații, stagnând pe un plan paralel al existenței în proiecțiile rănilor tale, pactelor tale, datoria ți-a fost plătită.
Femeie disprețuită și neînțeleasă, Copilul Soarelui răsărind din cenușă în brațele Luminii care te-a primit, fiecare pact se rupe Aici și Acum.
Fiecare nor de discordie care stagnează peste familie este aici și acum dizolvat de Respirația Prezenței mele divine.

Deschid ușa casei în care a coexistat toată suferința intergenerațională.
Nu te abandonez, eliberez fiecare dintre celulele mele pentru ca tu să te întorci în sfârșit la adevărata ta casă: Inima Hristică.
În această casă, vei fi întâmpinată de ceea ce ți-a lipsit atât de mult: Iubirea Necondiționată. Aceasta te va dezlipi de orice prisos și îți va dezvălui adevărul ființei tale: Bucuria.

Prin acest act de Înțelegere și credință îmi „curăț casa”, mă întorc și mă eliberez de toate credințele false, rup toate pactele involutive și îmi acord Dreptul și datoria de a merge și de a conduce generațiile viitoare pe calea Bucuriei și Împlinirii pentru că așa este loialitatea pe care toată lumea și-o datorează.
Astăzi aleg să trăiesc doar pentru mine și de unul singur, recunoscându-le căile și resursele.

Totuși, înaintez liber și detașat de povara familiei pe care am purtat-o!
Recunoștință față de descendența mea!
Reconciliere! Iertare! Dragoste și detașare!
Cu lumină și dragoste profundă.......
Vasile Cotlet