Dzogchen, sau „Marea Perfecțiune,” este considerată o practică supremă în cadrul budismului tibetan, în special în școala Nyingma și în tradiția Bon. Scopul său principal este realizarea și menținerea stării naturale a minții, care este considerată pură, liberă de atașamente și perfectă prin natura sa.
Principiile de bază ale Dzogchen:
- Natura pură a minții: Se consideră că natura fundamentală a tuturor ființelor este iluminată și pură, dar acest adevăr este adesea acoperit de ignoranță, atașamente și emoții negative.
- Recunoașterea directă: Practicile Dzogchen nu se concentrează pe meditație tradițională structurată, ci pe experimentarea directă și neintermediată a conștiinței pure.
- Lipsa efortului: Practica implică o stare de „relaxare” profundă a minții, fără a încerca să o controlezi sau să o modelezi.
Practica:
- Instrucțiuni directe de la un maestru: Transmiterea acestei practici este adesea orală și directă, printr-un maestru care ajută discipolul să experimenteze starea de bază a minții.
- Integrarea în viața cotidiană: Practicile Dzogchen încurajează menținerea conștiinței pure în orice moment, nu doar în timpul meditației.
Este o cale spirituală de o profunzime extraordinară, dar și delicată, necesitând ghidare atentă pentru a nu confunda experiențele temporare cu realizările autentice. Ai avut vreodată ocazia să explorezi această tradiție sau ceva similar?
sursa: https://www.lionsroar.com/dzogchen-mahamudra-two-great-paths/
Calea meditației Mahamudra, așa cum se regăsește în tradiția tibetană Kagyu, și abordarea Dzogchen din tradiția Nyingma sunt identice în esență — poți urma una sau alta — totuși, fiecare are propriile instrucțiuni unice. În fiecare sistem, Mahamudra și Dzogchen, sunt utilizate diverse metode pentru a revela natura conștienței pure.
Când începi practica meditației în tradiția Mahamudra, un meditator este învățat trei aspecte: liniștea, apariția și observarea. Cultivarea liniștii înseamnă antrenarea în a întrerupe implicarea în amintirile din trecut sau în a te gândi la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor; te abții de la a construi planuri pentru următorul moment. În prezent, pur și simplu și pe deplin te lași dus. Lași totul și te stabilești în acum. În tradiția Mahamudra, liniștea se referă la a nu genera gânduri noi sau a nu urmări gânduri despre trecut, prezent sau viitor.
La început, vei observa că stabilirea totală, fără nicio implicare în gânduri, nu durează foarte mult. Datorită forței karmice a curenților interni de energie, se formează continuu gânduri noi — gânduri ce prind subiect și obiect, gânduri despre plăcut și neplăcut. Activarea unor astfel de tipare este cunoscută ca apariție.
Atunci când atenția cuiva este liniștită și calmă, există o conștientizare a ceea ce există. Când cineva este implicat în gândirea la una și alta, există o conștientizare a ceea ce există. În contextul liniștii și apariției gândurilor, această conștientizare este numită observare. Acestea sunt cele trei aspecte: liniștea, apariția și observarea.
Antrenamentul în Mahamudra este următorul: de fiecare dată când observi că te gândești la ceva, distanțează-te de acel gând – suspendă-ți atenția. Retrage-te în liniște și calm și rămâi pur și simplu în acel mod. Când observi că te gândești la ceva, din nou întoarce-te pur și simplu la liniște. Acesta este antrenamentul. Repetând acest proces în mod constant, vei deveni mai familiarizat și mai experimentat. Așa evoluezi în practică.
Pe măsură ce devii mai capabil, va veni un moment când apariția gândurilor nu va mai avea un impact atât de puternic asupra atenției tale. Va deveni mai ușor să te întorci la liniște. În cele din urmă, de fiecare dată când un gând începe să apară, în loc să te lași prins de el, vei putea rămâne pur și simplu liniștit, până când forța apariției gândului slăbește, pe măsură ce conștientizarea crește și se întărește. Linia de demarcație dintre liniște și apariție va dispărea. Acesta este momentul în care poți recunoaște adevărata identitate a naturii minții. Cu alte cuvinte, vipassana, sau viziunea meditativă înaltă, începe.
Marele yoghin Milarepa a spus: „În intervalul dintre gândul trecut și gândul următor, se naște neîncetat trezirea fără gânduri.” Așa stau lucrurile, indiferent dacă recunoști acest fapt sau nu. Diferența constă în capacitatea de a recunoaște; oportunitatea de a face acest lucru este mereu prezentă. Acesta este antrenamentul.
La început, când un gând dispare, aceasta se numește liniște. Când apare un nou gând, aceasta se numește apariție. Aducea atenției la ceea ce se întâmplă se numește observare. Aceste trei aspecte—liniștea, apariția și observarea—se referă la creșterea gradului de conștientizare a spațiului dintre gânduri. Această calitate de a fi conștientă crește în forță doar prin antrenament și nu poate fi crescută artificial. Diferența dintre shamatha și vipassana constă în recunoașterea a ceea ce observă și calitatea deplină a trezirii.
În Dzogchen, când practica shamatha constă doar în a rămâne într-o stare neutră, indiferentă, fără activitate mentală, aceasta este cunoscută sub numele de temelia totală (all-ground). Este pur și simplu o modalitate de a fi liber de implicarea în gânduri. În plus, când atenția devine activă în cuprinsul acestei temelii, acea activitate este cunoscută ca minte dualistă. Când linia de demarcație dintre liniște și apariția gândurilor se estompează și puterea atenției se intensifică, rigpa sau conștientizarea pură, este dezvăluită. Depinzând de folosirea abordărilor Mahamudra sau Dzogchen, terminologiile diferă, dar antrenamentul în sine este similar.
Instrucțiunile Dzogchen subliniază trei puncte esențiale. În primul rând, investighează comportamentul minții dualiste sau atenția obișnuită. În al doilea rând, descoperă identitatea secretă a minții, ceea ce mintea dualistă a ascuns. În al treilea rând, dezvăluie punctul său de dispariție.
A urmări înseamnă a investiga cum se comportă calitatea atentivă a minții dualiste, de unde vine, unde se află acum și unde merge. Al doilea punct, descoperirea identității secrete a minții, înseamnă să afli ce este mintea cu adevărat: o prezență aparentă—nu este nimic acolo. Este doar un comportament greșit perceput ca fiind ceva real, deși nu există nimic acolo. Abia atunci când investigăm descoperim că această calitate atentivă nu este un lucru, ci doar o prezență aparentă. Ultimul punct—dezvăluirea punctului de dispariție al minții dualiste—se referă la faptul că în momentul în care cauți această calitate atentivă și ce este, descoperi că nu este nimic concret. Ea pur și simplu dispare de fiecare dată când o cauți. Aceasta este abordarea Dzogchen: aflarea a ceea ce este cu adevărat mintea dualistă.
Acest parcurs duce la descoperirea și intrarea în rigpa. La început, trebuie să fim clari despre ce este mintea dualistă. Descoperă identitatea acestei calități treze care se agață de realitate, chestionând apariția, persistența și dispariția minții dualiste. De unde a venit mintea? Unde este acum? Când nu mai este, unde a plecat? Acesta este momentul în care rigpa poate fi introdusă sau indicată.
În Mahamudra, procedura începe cu shamatha, însoțit de anumite experiențe sau dispoziții meditative numite beatitudine, claritate și non-gândire. Odată ce progresezi în vipassana într-un mod neîntrerupt, astfel încât mintea nu mai este distrasă în mod obișnuit, dar are capacitatea de a menține acel stadiu meditativ, acest stadiu este numit concentrarea unică, primul stadiu al Mahamudra. Continuând, atingi un nivel de progres cunoscut ca simplitate, care duce la o altă stare numită un gust și, în final, ajungi la o stare numită non-meditație sau literalmente, necultivare. Acest lucru înseamnă că nu mai este nimic care trebuie să fie adus sau cultivat de un agent care să-l cultive. Cu alte cuvinte, este descoperită starea primordială a iluminării. Esența minții este deja iluminată. Deși în abordarea Dzogchen această descoperire este numită re-iluminare pentru că suntem deja pre-iluminați, Mahamudra nu folosește termenii re-iluminare și pre-iluminare. Cu toate acestea, la al patrulea stadiu de non-meditație, sensul este în esență același.
Calea Dzogchen începe prin indicarea rigpa, care este ca și cum ar fi arătat începutul drumului. Nu ar trebui să stai pe loc și să aștepți, ci trebuie să mergi înainte. Uneori, oamenii înțeleg greșit și cred că este suficient să primească instrucțiunea de indicare și să recunoască rigpa în experiența lor, crezând că au atins tot ce era de atins. Acest lucru însă nu este suficient. Recunoașterea rigpa este doar începutul căii Dzogchen. Este necesar să urmezi parcursul și necesită multă perseverență. Instrucțiunea de indicare este ca și cum ai arăta spre pământ și ai spune: „Acesta este drumul spre Lhasa.” Dacă stai doar acolo, nu vei ajunge niciodată la Lhasa. Trebuie să mergi pas cu pas pe drum, punând un picior în fața celuilalt. În mod similar, după ce ai recunoscut rigpa, trebuie să te antrenezi și să progresezi de-a lungul căii. Desigur, ai putea spune că perseverența este fără efort, dar asta nu înseamnă că ar trebui să ignorăm nevoia de practică. Se spune că există două tipuri de practicanți Dzogchen: cei leneși și cei sârguincioși. Pentru cei leneși există practica trekchö, antrenamentul în privința purității primordiale. Pentru practicanții sârguincioși există calea tögal a antrenamentului în prezență spontană. Dar în ambele cazuri este necesară practica.
În Dzogchen, sunt patru etape de dezvoltare. Prima etapă vine prin recunoașterea rigpa, care este uneori numită manifestarea dharmata sau natura înnăscută—starea naturală văzută așa cum este ea de fapt. Pe măsură ce progresezi și experiența ta se adâncește, a doua etapă este numită experiență meditativă crescută. A treia etapă este atingerea plenitudinii conștientizării, iar a patra este epuizarea tuturor conceptelor și fenomenelor dualiste. Această ultimă etapă este echivalentă cu stadiul de non-meditație al Mahamudra. După cum s-a menționat anterior, starea ultimă a iluminării este redescoperirea iluminării în solul original pre-iluminat. Marele maestru Dzogchen, Paltrül Rinpoche, le spunea deseori discipolilor săi: „Ar trebui să lăsați loc pentru progres. Nu ar trebui să credeți că ați ajuns deja acolo și că nu mai este nimic de atins. Chiar dacă este starea rigpa, lăsați loc pentru progres. Nu fiți mulțumiți, este prea devreme. Încă există loc pentru îmbunătățire în practica voastră.”
În abordarea Mahamudra, ceea ce este evidențiat este adevărata stare de trezire originală ca mintea ta obișnuită. Odată ce aceasta ți-a fost arătată, se numește esența minții. Instrucțiunea este: „Privește în esența minții. Susține esența minții. Aceasta este calea.” Conform instrucțiunilor Dzogchen, ceea ce este indicat se numește rigpa, care este trezirea intrinsecă originală prezentă în tine. Odată ce este indicată, recunoști rigpa și o susții. Nu există o diferență reală între aceste două învățături. Desigur, există câteva instrucțiuni suplimentare în cele două sisteme. Este ca și cum ai aborda Bodhgaya dinspre sud sau nord—ambele drumuri duc la aceeași destinație. Instrucțiunea de indicare este aceeași cu arătarea modului inconfundabil care duce direct la Bodhgaya. Dacă recunoști cu adevărat calea pe care trebuie să te antrenezi pentru a deveni iluminat și urmezi aceasta exact, nu există nicio îndoială că aceasta este calea sigură. Totuși, trebuie să urmezi calea. Cât de repede ajungi la obiectiv depinde în totalitate de tine și de diligența ta.
După ce i-a oferit lui Gampopa toate instrucțiunile necesare privind meditația, Milarepa i-a spus, „Acum depinde de tine să mergi și să practici.” Pe măsură ce Gampopa pleca, Milarepa l-a însoțit pentru o bucată de drum. La un moment dat s-a oprit și i-a spus lui Gampopa, „Ți-am dat toate învățăturile, dar există o instrucțiune pe care am reținut-o.” Gampopa a crezut că ar trebui să ofere un mandala și, în timp ce se pregătea să facă acest lucru, Milarepa a spus, „Nu este nevoie să oferi un mandala. Îți voi oferi doar această învățătură.” Milarepa s-a întors, și-a ridicat fusta și și-a dezgolit fesele. Ele erau atât de bătucite încât Gampopa nu putea spune dacă erau făcute din carne, piatră sau lemn. După ce și-a lăsat elevul să privească bine, Milarepa a spus, „Dacă dorești să atingi perfecțiunea în practica meditației, atunci ar trebui să stai așa cum am făcut eu. Am stat pe piatră solidă atât de mult timp încât fundul meu este ca un fosil—este la fel de tare ca piatra. Ar trebui să te antrenezi cu acest tip de perseverență. Aceasta este instrucțiunea mea finală.” Nu este suficient să te uiți unde stai și să crezi că ai ajuns în altă parte. Recunoașterea stării trezite de rigpa nu este iluminare, ci calea către iluminare. Trebuie să dezvolți întreaga putere a acestei recunoașteri antrenându-te continuu.
Într-o ședință de meditație, antrenamentul se referă de obicei la „mintea naturală" sau „mintea obișnuită,” dar ce înseamnă aceasta? Reprezintă starea noastră mentală normală sau starea specifică naturală a minții descrisă în Dzogchen? Marele descoperitor de comori Sherab Özer a spus, „Nu este suficient să îți suspenzi atenția astfel încât să nu mai distingi nimic. Doar să nu meditezi sau să nu păstrezi niciun concept de meditator sau obiect de meditație nu este suficient. Aceasta este, cel mai probabil, starea vacantă de absentmindedness care stă la baza tuturor stărilor de samsara și nirvana.”
Conform Dzogchen, trebuie identificat solul eliberării, starea naturală de rigpa, care nu este aceeași cu starea obișnuită a minții cunoscută sub numele de fundamentul total (all-ground). Indiferent câte mii de ani te-ai antrena în starea fundamentului total, nu vei progresa deloc—vei reveni pur și simplu în starea de samsara—în timp ce antrenamentul în starea naturală de rigpa nu este altceva decât fundamentul eliberării. Prin urmare, este important să deosebim mintea obișnuită normală a fundamentului total de mintea naturală, obișnuită, care este fundamentul eliberării, și să ne antrenăm corespunzător. Simplificat, conform Dzogchen, trezirea originală autoconștientă este pusă în evidență în starea noastră obișnuită, naturală, a minții.
Conform Mahamudra, esența practicii meditației se găsește și ea în starea obișnuită, naturală, a minții. Aceasta este punctată ca trezire originală, adevărată. Odată recunoscută, poți începe să te antrenezi în ea și, pe măsură ce antrenamentul tău se adâncește, există anumite etape de progres descrise ca cele patru yoga. Fiecare dintre acestea sunt împărțite în trei categorii de capacitate: mică, medie și mare. Acestea sunt cunoscute colectiv ca cele douăsprezece aspecte ale celor patru yoga pe calea Mahamudra. O altă abordare este aplicarea structurii celor patru yoga fiecărui yoga, rezultând șaisprezece aspecte. Acestea sunt la fel de valabile și descriu doar nivelurile din ce în ce mai profunde ale experienței și stabilității în mintea naturală, obișnuită.
Calea Dzogchen are o explicație similară. Conform trekchö, există un simț al obișnuirii tot mai profunde cu starea de rigpa, care este descris ca etapele căii cunoscute sub numele de cele patru viziuni. Aceste patru pot fi aplicate și practicii tögal.
Indiferent dacă progresezi conform Dzogchen sau Mahamudra, este important să înțelegi că în final nu există o diferență reală. Nu există o stare trezită numită Mahamudra și o altă separată cunoscută ca Dzogchen. Toate au același gust în întinderea dharmakaya. Ceea ce denumesc aceste două cuvinte este natura de bază a lucrurilor. Deoarece toate fenomenele, tot ceea ce apare și există în samsara și nirvana au pecetea marii fericiri, se numește „Marea Pecete,” care este sensul literal al Mahamudra. Similar, deoarece toate fenomenele sunt desăvârșite în întinderea conștientizării autoexistente, se numește „Marea Perfecțiune,” sau Dzogchen.
Rodirea, sau rezultatul final al căii, este descris ca trezirea la adevărata iluminare în întinderea celor trei kaya, sau corpuri ale iluminării. Acestea sunt explicate ca esența goală realizată ca dharmakaya, natura conștientă realizată ca sambhogakaya, și capacitatea mereu prezentă realizată ca nirmanakaya. Aceste trei kaya sunt, de asemenea, realizate a fi indivizibile în sfera unică a trezirii originale. Acest lucru este adevărat, indiferent dacă numim acea stare de rodire Mahamudra sau Dzogchen.
